Basmul cult

          Basmul cult s-a nascut tarziu in spatiu cultural european. A aparut in cadrul romantismului, care s-a nascut la sfarsitul secolului XVIII-inceputul secolului XIX. Romanticii, si mai ales cei germani au fost fascinate de miturile popoarelor si de folclorul acestora. Au vazut in acestea pretioase vestigii ale gandirii mitice prelungite in literatura populara. Pana la ei miturile si folclorul au fost privite ca niste productii foarte simple si care n-ar mai corespunde modernitatii. Acest lucru a fost corectat de romantici si pus in evidenta de cercetatorii istoriei religiilor, printer care si Mircea Eliade.
          In al doilea rand scriitorii romantici au fost niste inadaptati la societatea lor, revoltati impotriva oridnii nedrepte a lumii si in consecinta au visat mereu ca prin opera lor sa construiasca o lume superioara celei concrete, adica o lume posibila de locuit atat pt ei cat si pentru cititori si care sa fie o alternative la uratul esential. E inca un motiv pentru care au scris basme.
          Dupa modelul romanticilor au cultivat basme si scriitori apartinand altor curente.
Basmul cult e practice un dublu palimpsest in sensul in care el contine urmele multor basme populare si apoi urmele operei scriitorului respectiv.

Tinerete fara batranete si viata fara de moarte

Citeste!

Este un basm atipic si este adresat strict maturilor, cunoscatori ale unor credinte culturale. Este defapt un basm despre destinul uman. 

Titlul resprezinta o abatere si schiteaza orizontul de asteptare al cititorului sau ascultatorului, in sensul in care anticipeaza o naratiune despre doua dintre varstele fiintei umane: tineretea si batranetea, si anticipeaza ca naratiunea e o meditatie despre destinul omului suspus temporalitatii si mortii.

O alta abatere de la schema generala a basmului e faptul ca inainte de a se naste fatul, viitorul erou plange in pantecul matern, semn ca destinul sau e cel al omului in general, condamnat la suferinta, durere si moarte. Plansul e defapt un reflex al pierderii paradisului si al nostalgiei dupa conditia umana primordiala, adica cea de dinaintea pacatului originar. Batranul imparat ii promite pruncului ceva imposibil si anume tineretea eterna si viata fara de moarte. In felul acesta el comite un fel de vina tragica, adica provoaca defapt destinul fiului sau de care asa cum ii spusese magul, nu se va putea bucura.

La 15 ani printul ii cere tatalui sa-si tina promisiunea sii fiindca acesta din urma nu o poate face, va intreprinde calatoria in cautarea tineretii eterne.

O alta abatere o reprezinta o reprezinta treptele initierii eroului, mult mai putine decat in alte basme fiindca suntem in fata unei naratiuni filosofice ci nu in fata uneia in care accentul sa cada pe aventura si pe spectaculos.

Eroul lupta doar cu doua pasari malefice: Scorpia si Gheonoaia, care ucisesera multi tineri care cutezasera sa caute taramul eternitatii. Functia celor doua de a proteja taramul tineretii care se contureaza aici ca simbol al paradisului pierdut.

Cu ajutorul calului trece peste codrul pin de slabiciuni si ajunge pe taramul celor trei zane. Este de observat ca si aici exista o abatere. Taramul celalalt apare si in alte basme ca taram al mortii in vreme ce aici dobandeste alte functii, anume de spatiu al eternitatii.

Tot o abatere de la schema basmului e prezenta Vaii Plangerii, cu valoare de prelungire a spatiului terestru uman si unde va avea loc fenomenul de anamneza cand printul isi va reaminti brusc toata viata de dinainte de a ajunge la cele 3 zane pe care o uitase, sugerand ca destinul lui ca om trebuie sa se implineasca, adica sa cunoasca moartea.

Drumul inapoi este admirabil in sensul in care imagistic se traduce efectul timpului asupra existentei umanitatii. In locul pustiului plin de munti de schelete unde luptase cu Scorpia si Gheonoaia sunt acum cetati uriase, semn al unei alte civilizatii construite in timp indelungat de oameni.

Transformarile sunt si ele descrise admirabil, printul simtind cum isi pierde puterile si dobandeste aspectul unui batran intr-un timp foarte scurt trebuind sa traiasca varsta maturitatii si a batranetii.

O splendida abatere de la schema basmului e apoi finalul in care batranul ajunge la palatul parintesc pe care il gaseste ruinat, nimic din ce a fost nu mai e la fel si chiar el devenise erou de legenda. Circula in acele locuri o legenda despre un print care in vremuri stravechi plecase in cautarea tineretii eterne si nu se mai stia nimic de el. E aici o sugestie ca legenda, dar si basmul sunt un fel de memorii ale vremurilor de demult.

Batranul isi gaseste propria-I moarte, care dupa spusele ei il asteapta de foarte multa vreme, semn ca nimeni nu poate scapa de efectul timpului, nici macar arhetipul uman care e eroul de basm. Moartea il loveste peste obraz, iar batranul se prabuseste, transformandu-se in cenusa, care in miturile populare precrestine dar si crestine e simbolul suprem al trecerii timpului.

Basmul popular

Basmele se bazeaza invariabil pe lupta dintre bine si rau sau pe aspiratia omului spre a-si depasi conditia umana si asta pentru ca eroul de basm este un arhetip, un model uman si dintotdeauna omul a incercat sa depaseasca limitele, sa ajunga la cunoastere suprema si sa elimine raul pentru triumful binelui.

Marea asemanare a basmelor a dus in timp si la o puternica formalizare a acestor naratiuni, adica au o constructie foarte asemanatoare, invariantii sunt asemanatori, mai ales personajele sunt aproape aceleasi, tema basmelor revine totdeauna, motivele literare sunt prezente in mai toate basmele, etc.

Unul dintre cei mai importanti cercetatori ai basmului este cercetatorul rus Vladimir Propp. In primul rand cercetatorul basmelor a descoperit mecanisme subtile care stau la baza ascultarii si relatarii. Datorita faptului ca omul a fost, este si va fi un homo narrativus, adic are vocatia de a relata sau asculta, se vad foarte bine diferite strategii de relatare.

Naratologii au preluat concluziile lui Vladimir Propp cu privire la functiile celor 3 formule obligatorii intr-un text, anume: Formula de deschidere care aste defapt incipit, formula de continuare si cea de incheiere. 

Formula de deschidere stabileste pentru prima data legatura dintre narator si naratar. In aceasta formla naratorul precizeaza mai intai timpul evenimentelor pe care il plaseaza in vremuri anistorice, fabuloase si exemplare, adica in illo tempore. De aceea personajele si evenimentele vor fi arhetipurifiindca tot ce se intampla in vremurile de indeput de lume e de domeniu exemplarului, unic, dupa cum o sugereaza comparatia :” a fost odata ca niciodata”. Naratorul ii promite prin urmare naratarului sau ceva de domeniul exceptionalului si in felul acesta il atrage in fictiune si ii trezeste curiozitatea.

Adeseori formula aceasta este continuata pe un ton de umor, de exemplu in basmele in care se spune ca “era pe vremea cand puricele era potcovit cu 99 ocale de fier si sarea cu ele pana la cer” si intr-o astfel de situatie intentia naratorului este de a crea o anumita disponibilitate a naratarului de a asculta cu placere.

Formula de continuare Are functia esentiala de a mentine naratarul in fictiune, iar naratorul ii promite evenimente spectaculoase, pline de suspans si acest lucru tine de un anumit ceremonial al relatarii si ascultarii si care apare foarte bine construit si in povestirile de mare vechime care au circulat pe cale orala.

Formula de incheiere e variata in basme si are rostul de a-l scoate pe ascultator din universul fabulos si de a-l reda realitatii concrete. Adeseori formula aceasta dobandeste o nota de ummor atunci cand naratorul ii marturiseste naratarului ca “a incalecat pe o capsuna si am spus o mare minciuna”.

Formula de incheiere e absolut necesara in basme pentru ca auditorul sa faca diferenta dintre spatiul fictiunii pure si realitatea concreta.

Cercetatorul Vladimir Propp si Greimas ajung la concluzia ca toate personajele basmelor nu au individualitate si implinesc niste functii sau roluri in naratiune. Cei doi cercetatori stabilesc o serie de tipuri de roluri sau functii de basme, de exemplu:

·         batranul imparat are functia de adjuvant, adica el stimuleaza actiunile eroului.

·         Daca apar si cei doi frati mai mari ai eroului, acestia au functia de a incerca sa impiedice actiunile celui mai mic, dar efectul e invers fiindca aceasta incercare il face pe print sa fie el cel cu destin special.

·         Protagonistul basmului are functia sau rolul de a deveni viitorul conducator si ca atare trebuie sa parcurgga un drum initiatic si sa lupte impotriva raului pt triumfulbinelui.

·         Balaurii, zmeii sau animalele malefice au rolul de a pune in evidenta opozitia bine-rau ceea ce contribuie la initierea tanarului.

·         Animalele benefice au rolul de a-l ajuta si initia pe print.

·         Printesa indeplineste functia de a contribui la initierea in dragoste a viitorului imparat fiindca in gandirea straveche adevarata cunoastere nu inseamna doar cunoasterea realului, a regulilor, a relatiilor inter-umane ci si in trairea efectiva a celor mai inalte sentimente umane.