Fat-Frumos din Lacrima - Mihai Eminescu

(publicat în 1870)

Citeste!

   In “Fat-Frumos din Lacrima” descoperim codul basmului popular si codul operei eminesciene. De codul basmului popular tine nasterea miraculoasa a printului, dupa multa vreme in care parintii lui au asteptat zadarnic sa fie nascut urmasul la tron. Spre deosebire de basmul popular, nu tatal este adjuvantul ci mama lui, ceea ce inseamna o abatere de la conventia basmului popular si ceea ce se numeste abatere genereaza o noua semnificatie a textului. Tot de codul basmului popular tine calatoria initiatica a eroului, lupta impotriva raului, prezenta bestialului care cuprinde vietuitoarele malefice si benefice. Apoi prezenta obiectelor magice, a cifrelor sacre si apoi initierea in dragoste urmata de casatoria din final care marcheaza maturitatea depina a printului care poate lua locul tatalui sau la conducerea imparatiei.
     Exista insa in text multe elemente ce lipsesc din basmele populare si care tin de codul eminescian.
Apare cuplul romantic, alcatuit din inger si demon, asupra caruia insista naratorul inca din incipit. Batranul crai este mereu mohorat, suparat, ocupat cu razboiul de 50 de ani dus cu vecinul sau. El ilustreaza demonul romantic, in vreme ce imparateasa e asemeni unui inger. Aceasta opozitie simbolizeaza defapt dimensiunea sociogonica a textului. Prin sociogonie se intelege un text sau un ciclu de texte in proza sau versuri in care se urmareste fie istoria unor civilizatii, fie cea a omului in diferitele ei etape.
     In textul in discutie se realizeaza o fina opozitie intre civilizatia precrestina si cea crestina, ceea ce semnaleaza prezenta meditatiei filosofice asupra istoriei civilizatiilor. Batranul imparat, dar si alte personaje ilustreaza civilizatia precrestina si apusul acesteia, in vreme ce imparateasa, Fat-Frumos, imparatul cel tanar din vecini, Ileana, stapana celor 7 cai, simbolizeaza defapt rasaritul unei noi civilizatii cu un nou cod moral si cu noi valori, civilizatia crestina. De aceea nu batranul crai este acela care provoaca intentionat nasterea urmasului sau, fiindca Fat-Frumos nu va mai continua traditia tatalui, ba dinpotriva ii va pune capat si va lupta in numele moralei crestine. Imparateasa e cea care provoaca prin durerea si rugile ei inaltate fecioarei biblice nasterea eroului crestinatatii.
     In episodul nasterii lui Fat-Frumos din lacrima fecioarei bilblice, Eminescu face o trimitere intertextuala atat la anumite ritualuri precrestine cat si la Sfanta Taina a Impartasaniei. Cand imparateasa inghite lacrima fecioarei Sfinte are loc si contopirea cu aceasta si din aceasta clipa viitorul print este investit sa fie purtatorul misiunii sacre de a lupta pentru valorile crestine.
     Fat-Frumos este erou civilizator, fiindca prin faptele sale impune codul moral crestin. El lupta in special in numele a doua idei morale din decalog: sa nu ucizi si sa iti iubesti aproapele ca pe tine insuti. Fratia pe care o leaga cu printul vecin pecetluieste legatura dintre cei doi, fiindca si celalalt apara aceste noi valori morale. Fat-Frumos nu lupta pentru el, ci mai ales pentu fratele de cruce a carui imparatie dar si a carui iubire sunt amenintate de fortele demonice, simboluri ale civilizatiei precrestine.
     Dupa savarsirea aventurii sale de erou crestin, adica dupa anihilarea mumei-padurii, a genarului si a babei cu cei 7 cai, Fatu-Frumos este rasplatit oarecum symbolic de fecioara biblica in vis, anume ii va reda Ilenei, orbita de lacrimi de iubire, privire, asezandu-I pe frunte 2 stele, acestea semnificandd faptul ca lupta aceasta a printului are intr-adevar valoarea sacra a nasterii si impunerii civilizatiei crestine.

Basmul cult

          Basmul cult s-a nascut tarziu in spatiu cultural european. A aparut in cadrul romantismului, care s-a nascut la sfarsitul secolului XVIII-inceputul secolului XIX. Romanticii, si mai ales cei germani au fost fascinate de miturile popoarelor si de folclorul acestora. Au vazut in acestea pretioase vestigii ale gandirii mitice prelungite in literatura populara. Pana la ei miturile si folclorul au fost privite ca niste productii foarte simple si care n-ar mai corespunde modernitatii. Acest lucru a fost corectat de romantici si pus in evidenta de cercetatorii istoriei religiilor, printer care si Mircea Eliade.
          In al doilea rand scriitorii romantici au fost niste inadaptati la societatea lor, revoltati impotriva oridnii nedrepte a lumii si in consecinta au visat mereu ca prin opera lor sa construiasca o lume superioara celei concrete, adica o lume posibila de locuit atat pt ei cat si pentru cititori si care sa fie o alternative la uratul esential. E inca un motiv pentru care au scris basme.
          Dupa modelul romanticilor au cultivat basme si scriitori apartinand altor curente.
Basmul cult e practice un dublu palimpsest in sensul in care el contine urmele multor basme populare si apoi urmele operei scriitorului respectiv.

Tinerete fara batranete si viata fara de moarte

Citeste!

Este un basm atipic si este adresat strict maturilor, cunoscatori ale unor credinte culturale. Este defapt un basm despre destinul uman. 

Titlul resprezinta o abatere si schiteaza orizontul de asteptare al cititorului sau ascultatorului, in sensul in care anticipeaza o naratiune despre doua dintre varstele fiintei umane: tineretea si batranetea, si anticipeaza ca naratiunea e o meditatie despre destinul omului suspus temporalitatii si mortii.

O alta abatere de la schema generala a basmului e faptul ca inainte de a se naste fatul, viitorul erou plange in pantecul matern, semn ca destinul sau e cel al omului in general, condamnat la suferinta, durere si moarte. Plansul e defapt un reflex al pierderii paradisului si al nostalgiei dupa conditia umana primordiala, adica cea de dinaintea pacatului originar. Batranul imparat ii promite pruncului ceva imposibil si anume tineretea eterna si viata fara de moarte. In felul acesta el comite un fel de vina tragica, adica provoaca defapt destinul fiului sau de care asa cum ii spusese magul, nu se va putea bucura.

La 15 ani printul ii cere tatalui sa-si tina promisiunea sii fiindca acesta din urma nu o poate face, va intreprinde calatoria in cautarea tineretii eterne.

O alta abatere o reprezinta o reprezinta treptele initierii eroului, mult mai putine decat in alte basme fiindca suntem in fata unei naratiuni filosofice ci nu in fata uneia in care accentul sa cada pe aventura si pe spectaculos.

Eroul lupta doar cu doua pasari malefice: Scorpia si Gheonoaia, care ucisesera multi tineri care cutezasera sa caute taramul eternitatii. Functia celor doua de a proteja taramul tineretii care se contureaza aici ca simbol al paradisului pierdut.

Cu ajutorul calului trece peste codrul pin de slabiciuni si ajunge pe taramul celor trei zane. Este de observat ca si aici exista o abatere. Taramul celalalt apare si in alte basme ca taram al mortii in vreme ce aici dobandeste alte functii, anume de spatiu al eternitatii.

Tot o abatere de la schema basmului e prezenta Vaii Plangerii, cu valoare de prelungire a spatiului terestru uman si unde va avea loc fenomenul de anamneza cand printul isi va reaminti brusc toata viata de dinainte de a ajunge la cele 3 zane pe care o uitase, sugerand ca destinul lui ca om trebuie sa se implineasca, adica sa cunoasca moartea.

Drumul inapoi este admirabil in sensul in care imagistic se traduce efectul timpului asupra existentei umanitatii. In locul pustiului plin de munti de schelete unde luptase cu Scorpia si Gheonoaia sunt acum cetati uriase, semn al unei alte civilizatii construite in timp indelungat de oameni.

Transformarile sunt si ele descrise admirabil, printul simtind cum isi pierde puterile si dobandeste aspectul unui batran intr-un timp foarte scurt trebuind sa traiasca varsta maturitatii si a batranetii.

O splendida abatere de la schema basmului e apoi finalul in care batranul ajunge la palatul parintesc pe care il gaseste ruinat, nimic din ce a fost nu mai e la fel si chiar el devenise erou de legenda. Circula in acele locuri o legenda despre un print care in vremuri stravechi plecase in cautarea tineretii eterne si nu se mai stia nimic de el. E aici o sugestie ca legenda, dar si basmul sunt un fel de memorii ale vremurilor de demult.

Batranul isi gaseste propria-I moarte, care dupa spusele ei il asteapta de foarte multa vreme, semn ca nimeni nu poate scapa de efectul timpului, nici macar arhetipul uman care e eroul de basm. Moartea il loveste peste obraz, iar batranul se prabuseste, transformandu-se in cenusa, care in miturile populare precrestine dar si crestine e simbolul suprem al trecerii timpului.