Moara cu noroc - I. Slavici

                                Moara cu noroc

(publicat in 1881)

Citeste!

     E un text care poate fi interpretat asemeni oricarei capodopere din numeroase puncte de vedere. In primul rand poate fi un microroman, ceea ce traduce ideea ca si Ioan Slavici, asemeni altor prozatori, realizeaza adeseori stergerea granitelor dintre formele literare, in situatia de fata dintre nuvela si roman. Aceasta sinteza de forme e o consecinta a influentei romantismului care declara libertatea totala in actul de creatie si chiar amestecul formelor literare. Estetica clasicismului se opune teoriei puritatii genurilor si speciilor formulata in cadrul clasicismului.
     Ioan Slavici a fost un foarte bun cunoscator al romantismului, mai ales al celui german, si chiar daca el nu e un romantic ci un scriitor realist al secolului XIX, el incorporeaza o serie de elemente romantice, mai ales teme, motive, interferenta speciilor sau formelor literare si idei filozofice valorificate de romantici.
      Textul e extreme de interesant si sub raportul tematicii si al tehnicilor narative. Critica literara romaneasca mai veche a interpretat toata opera lui I. Slavici ca o opera moralizatoare sau etica, ca avand un puternic accent critic, consecinta a realismului secolului al XIX-lea. Mai precis, criticii mai vechi l-au considerat pe Slavici un moralist care si-ar fi propus sa faca educatie morala, etica cititorilor sai, propunandu-si sa critice puternic o serie de tare sociale si umane.
     Textul se deschide cu vorbele soacrei lui Ghita, care incorporeaza o idee morala, etica, din codul taranesc, si anume: “Nu banii, ci linistea colibei tale te face fericit”. Intr-adevar aceasta e o idee morala din codul taranesc, nescris, transmis din generaltie in generatie in cadrul colectivitatii rurale de alta data.
Potrivit critcii mai vechi, nuvela ar ilustra valabilitatea acestei idei prin destinul protagonistului. Acesta ar incalca acest cod taranesc, atras de puterea banului, motiv pentru care ar lua in arenda carciuma de la moara cu noroc, unde ar cadea din ce in ce mai puternic prada fortei malefice a banului. Acesta din urma ar provoca treptat o degradare morala a personajului, l-ar indeparta de familie si ar deveni complicele lui Lica samadaul, seful porcarilor. Mai mult decat atat Ghita s-ar face vinovat de destramarea familiei sale si din patima pentru bani ar impinge-o pe Ana in bratele samadaului. Pentru a accentua efectul nefast al banului in viata omului, personajul ar fi pedepsit de moralistul Slavici. Dupa ce o ucide pe Ana din gelozie, la randul sau e ucis de unul dintre oamenii lui Lica, carciuma e incendiata, semn al desertaciunii vietii distruse de eterna aspiratie a omului dupa avere. Textul ar fi prin urmare o naratiune moralizatoare, din care cititorul sa invete ca exista valori mai inalte decat banul.
     Intr-adevar o astfel de interpretare e confirmata pana la un punct, dar naratiunea e mult mai ampla ca problematica, plina de numeroase coduri care duc la concluzia ca defapt nuvela e o profunda meditatie filosofica asupra omului in general, asupra relatiilor interumane intr-o lume a violentelor, a conflictelor. Tocmai din aceasta cauza “Moara cu noroc” e o reala capodopera, in vreme ce un text pur moralizator nu se poate niciodata ridica la rang de opera de mare valoare si deci rezistenta in timp.
     In ceea ce priveste titlul, criticii literari mai vechi l-au comentat in doua moduri, anume: unii apreciaza ca acesta ar semnala spatial desfasurarii actiunii, respectiv carciuma, in vreme ce altii spun ca el ar contine ironia scriitorului in raport cu personajul principal, in sensul in care Ghita crede ca hanul arendat ii va aduce noroc, dar patima pentru bani a atras dupa sine nenorocul. Se vede limpede ca o astfel de interpretare merge din nou pe ideea ca nuvela ar fi una moralizatoare.
     In ceea ce ne priveste, credem ca exista si in titlu multe sugestii ca naratiunea care va urma e in esenta o meditatie asupra destinului omului intr-o lume dura asemeni celei pe care o propune I. Slavici. Moara trimite la motivul rotii destinului, adica la motivul mandalei, potrivit caruia destinul e asemeni unei roti uriase care se invarte mereu si il prinde pe fiecare om in ea, semn ca nimeni nu scapa de destin.
     In ceea ce priveste vorbele soacrei lui Ghita de la inceputul textului, ele contin o idee morala, numai ca toata diegeza duce la concluzia ca in aceasta lume a lui I. Slavici exista o ruptura intre codul moral si ideile morale si practica sociala, adica o ruptura intre idei de-o parte si de cealalta parte, comportamentul si relatiile interumane. Chiar batrana se comporta ciudat in raport cu ideea ca “nu banul, ci linistea colibei tale te face fericit”. Dupa arandarea carciumii si ea traieste aceeasi bucurie ca si Ghita si Ana ca banii incep sa se stranga, Numara in fiecare seara castigul cu cei doi si e prima care se revolta atunci cand la han ajung pentru prima oara porcarii lui Lica, care dupa ce mananca si beau nu platesc. Se sugereaza aici printr-un fin cod de lectura prezenta in substratul textului al unei teorii foarte interesante formulate de filosoful german Friedrich Hegel.
     Hegel spune ca in colectivitatiile mai vechi viata era reglata de un cod moral nescris pe care il stiau si il respectau toti membrii. Orice abatere de la acest cod era imediat corectata de ceilalti membrii ai colectivitatii. Mai tarziu insa, datorita schimbarilor puternice din cadrul colectivitatii arhaice, codul moral nu a mai ordonat viata oamenilor, producandu-se o ruptura intre ideile morale si codul moral. Aceasta idee a generat o relatie interumana pe care filosoful o numeste relatia stapan-sclav. Aceasta relatie consta in aceea ca unii incearca sa-i domine pe ceilalti in diferite scopuri. Aceasta relatie e extrem de tensionata, fiindca cel care vrea sa fie stapan intampina mai intai o darza rezistenta din partea celuilalt, viitorul sclav incercand sa se apere, dar de cele mai multe ori viitorul stapan il domina din ce in ce mai mult, ori viitorul stapan  adeseori ii distruge celuilalt personalitatea si de aici rezulta o adevarata drama a viitorului sclav. Filosoful german apreciaza ca uneori rolurile se pot inversa, adica sclavul poate in anumite conditii sa devina el stapan si celalalt sclav.
     Daca examinam relatia dintre cele 3 personaje masculine ale nuvelei: Ghita, Lica, Pintea, concluzia e ca intr-adevar in substratul de adancime al textului se contureaza aceasta teorie. Mai precis, Lica, cel care sfideaza normele morale, se comporta semeni unui stapan in relatia sa cu Ghita, iar I. Slavici introduce un fin cod, de data aceasta unul lingvistic pentru a dirija lectura inspre aceasta interpretare. E vorba de substantivul “samadau” din text, care in limbaj regional(ardelenesc) inseamna stapan. Apare mai intai scris cu litera mica si alaturat Lica, si apoi apare cu majuscule, functionand ca numele propriu al personajului care il individualizeaza in calitate de stapan peste ceilalti. Inca din prima scena in care apare are un comportament dur, inflexibil, ii domina pe ceilalti, pe Ana care traieste sentimente confuse, este speriata dar si fascinata de forta care iradiaza din acest barbat cu figura austera, cu ochii patrunzatori, inalt si imbracat altfel decat porcarii, cu camasa de matase si ca insemn al puterii tine in mana un bici. Lica vorbeste aspru, dominandu-l pe Ghita, ii interzice carciumarului sa le lase pe femei sa se amestece in treburile barbatilor si ii porunceste sa afle totul despre trecatori, cine vine, unde pleaca, in ce scop, si sa il informeze. Ghita refuza pretextand ca un carciumar are alta treaba, dar intuieste pericolul atunci cand Lica devine mai ferm, ba chiar il ameninta, precizand ca el e stapanul inclusiv al oricarui hangiu. Incepe de acum drama protagonistului in incercarea lui de a se opune sefului porcarilor, nelinistea lui creste, simte pericolul permanent si pentru a o proteja de Ana se inchide in sine, se instraineaza de ea, ceea ce genereaza o puternica reactie a femeii. La randul ei, inspaimantata de pustietatea locului, de porcari, de Lica, criza ce se va adanci progresiv datorita nu a patimii pentru bani ci a relatiei stapan-sclav.
     In ceea ce priveste relatia Lica-Pintea, si aceasta confirma valorificarea de catre Slavici a teoriei lui Hegel. In una din discutiile jandarmului cu Ghita, primul ii povesteste celuilalt ca a fost si el candva omul lui Lica, dar porcarul i-a facut un rau atat de mare incat Pintea l-a parasit ca tovaras , s-a facut jandarm pentru a se razbuna, pentru a aduna probe care sa il incrimineze pe celalalt, care scapase de atatea ori de justitia oarba, corupta. Pintea ii mai spune carciumarului ca nu vrea sa implineasca 40 de ani fara as-l fi aruncat pentru totdeauna pe Lica in inchisoare. Cel care fusese candva in ipostaza sclavului isi depaseste aceasta conditie si in cele din urma va accede la cea de stapan, dovada ca Pintea e mereu pe urmele samadaului, il urmareste pas cu pas si in cele din urma Lica se va sinucide cu un ultim gest de stapan, convins ca Pintea il va arunca cu adevarat in inchisoare.
     Concluzia care se impune e ca doar in aparenta nuvela e una moralizatoare , doar in aparenta ea urmareste ceea ce criticii literari spun ca ar fi procesul de dezumanizare al omului datorita banului si ca defapt textul pune o problema mai adanca, aceea a relatiilor interumane intr-o lume dura, care nu mai poate fi reglata de un cod moral si in care unii devin victimele altora.
     In favoarea acestei idei pot fi aduse si alte numeroase argumente, cum ar fi comportamentul soacrei lui Ghita care intr-adevar enunta la inceput o idee morala: “nu banul, ci linistea colibei tale te face fericit”. Ea va avea insa un cu totul alt comportament la carciuma, si anume numara si ea in fiecare seara castigul de peste zi, se bucura cu tinerii ca afacerea promite a fi una buna si e cea mai indignata atunci cand apar oamenii lui Lica care mananca si beau fara masura dar si fara sa plateasca.Ghita e acela care incearca sa o linisteasca promitandu-i ca va vorbi cu Lica. Comportamentul femeii sugereaza ca in aceasta lume a lui Slavici exista o ruptura intre ideile morale si practica sociala si ca aceasta colectivitate s-a instrainat total de codul taranesc ceea ce favorizeaza relatia stapan-sclav.
      Alt cod inserat de Slavici in text ca instrument de lectura e asa-zisa fisa biografica abreviata pe care naratorul i-o face lui Ghita chiar dupa vorbele batranei de la inceputul textului. Naratorul isi informeaza naratarul ca Ghita e cizmar de meserie, ca se casatorise cu Ana din dragoste, ca amandoi erau lipsiti de pamant, iar din relatia lor a rezultat un copil. Barbatul nu-si putea insa intretine cu adevarat familia din munca lui, fiindca taranii umblau vara desculti sau in opinci si ca doar duminica si de sarbatori isi luau cizmele sub brat , mergeau pana in fata isericii unde si le trageau in picoare, iar dupa le dadeau jos ducandu-le din nou in mana.
     In aceste conditii e limpede ca Ghita trebuie sa aleaga o alta alternativa, ceea ce si face si asta e arendarea carciumii de la moara cu noroc. Naratorul accentueaza de cateva ori intentia lui Ghita de a sta cativa ani la han pentru a aduna niste bani cu care fie sa cumpere pamant, fie sa-si deschida un atelier de cizmarie pentru a-si vinde marfa si in alte locuri.
      Arendarea hanului nu-si are originea in patima pentru bani a protagonistului, ci din dorinta barbatului de a-si proteja familia si de a o socializa, cu atat mai mult cu cat in lumea propusa de Slavici valoarea omului o reprezinta averea. Ghita, din dragoste pentru Ana si copil refuza sa fie un paria, ceea ce subliniaza din nou ca interpretarea mai veche trebuie corectata.
     Acelasi narator prezinta apoi toposul conflictual, adica spatiul actiunii care e in fond acelasi care genereaza conflictul dramatic ce se va transforma in conflict tragic. Slavici foloseste aici un artificiu utilizat si in alte nuvele. Mai precis el spune ca daca un strain ar pleca din sat inspre moara cu noroc ar strabate “locuri bune” fiindca la capatul calatoriei sale s-ar bucura de ospitalitatea noului hangiu care l-ar trata ca pe un frate, dar daca acelasi calator ar pleca de la han mai incolo ar da de “locuri rele”, strabatute de uriasele turme de porci manate de porcarii brutari, salbatici, gata oricand sa savarseasca fapte rele. Se sugereaza din nou ca lumea propusa de nuvela e una a relatiilor interumane dure, generatoare de drame.
      Descrierea toposului continua cu asezarea hanului, care a fost candva o moara, iar dupa obiceiul vremii este asezat departe de localitati, iar in apropierea lui se afla cinci cruci parasite, subrede, semn ca locurile sunt primejdioase, cu toate ca naratorul spune ca aceste morminte arata ca au trait la han buni crestini care si-au ingropat mortii crestineste.
     Apoi Slavici face o trimitere intertextuala la parabola biblica din Noul Testament despre demonul intrat intr-o turma de porci spre a-l ispiti pe Iisus, dar la aparitia lui Iisus turma inspaimantata a alergat in mare inecandu-se. De altfel in mitologia biblica porcul e un animal cu conditii malefice.
      Un rol important in economia textului o are onomastica, mai ales cand e vorba de porcarii lui Lica. Unul are un nume cu rezonanta primitiva, Sila Boarul, altul Buza-Rupta, fina trimitere la demonia iepurelui din mitologie, altul Acrisor. Onomastica sugereaza prin urmare ca textul gloseaza fara indoiala pe marginea durelor relatii interumane generate de drame puternice.
      E de observat apoi ca Lica dezvolta o adevarata strategie de subordonare a lui Ghita , bine gandita, fiind cunoscator de psihologie umana, motiv pentru care il lasa mai intai pe carciumar sa se bucure de viata noua, de castigul care se aduna treptat si intretine iluzia ca hanul ii va aduce cu adevarat noroc, apoi brusc intra brutul in existent lui Ghita si a familiei sale si din nou procedeaza in maniera inteligenta. Isi trimite mai intai porcarii pentru a-l speria pe Ghita si care sa ii faca intrarea in scena. Ii pune pe porcari ca in loc de bani sa ii dea lui Ghita porci, si cum acesta refuza in speranta ca Lica va platai ramane in paguba, dar va intelege ca porcii oferiti erau din cei furati.
      Intr-adevar, mai ales Ana, se teme din ce in ce mai mult, dar si Ghita incepe sa fie nelinistit, incearca sa-si faca curaj, ca apoi la sosirea lui Lica sa fie convins ca pericolul planeaza asupra familiei sale. Pentru a-l reduce la tacere Lica ii cere lui Ghita sa-i imprumute o suma importanta de bani stiind ca Ghita i se va supune odata pentru a nu pierde banii si apoi de teama sa nu fie considerat compice.
      Ghita angajeaza ca sluga pe Marti, ca sa fie mai multi la han. Isi cumpara doua pistoale si incearca sa dreseze doi catelandrii care sa-l vesteasca de apropierea porcarilor. Toate incercarile se dovedesc zadarnice.
     Nuvela nu e doar una sociala in sensul in care e o naratiune despre prefacerile de ordin social din satul transilvanean din a doua jumatate a secolului XIX, cand se ridica dintre tarani noi paturi sociale, cea a meseriasilor si a negustorilor si e o nuvela psihologica fiindca naratorul omniscient si omniprezent urmareste pas cu pas psihologia Anei si a lui Ghita.
      La han ajunge jandarmul Pintea, care ii cere lui Ghita sa-l supravegheze pe Lica si sa-l vesteasca ori de cate ori acesta vine la han. Spaima lui Ghita e cu atat mai mare cu cat el se afla la mijloc, intre doi oameni intre care relatiile sunt de mare duritate.
     Urmeaza jefuirea arandasului de catre oamenii lui Lica si din nou seful porcarilor gaseste o modalitate prin care sa-l implice direct pe Ghita si sa-l faca prin urmare sa taca. Ii da carciumarului banii furati si insemnati la un colt, procedeu sigur, dar il aduce la tacere fiindca in caz contrar vina cade asupra lui Ghita. Nelinistile si spaimele cresc progresiv in familia lui Ghita, Ana se indeparteaza de sotul ei banuindu-l a fi amestecat in treburile samadaului. Pintea ii cere lui Ghita sa depuna marturie impotriva lui Lica in privinta jafului de la arandasi, dar Ghita se teme ca Lica va fi absolvit de vina de judecatorul corupt. E inca o dovada ca colectivitatea propusa de nuvela nu e reglata de un cod moral atata timp cat chiar aparatorii legii ii protejeaza pe talhari si criminali.
     Ritmul epic al nuvelei se accentueaza, ca si cum destinul nu ar mai avea rabdare trebuind a se implini. Salbaticia porcarilor si a lui Lica e tradusa de episodul uciderii unei femei sosita la han in trasura impreuna cu copii ei, cu vizitiul si cu feciorul. Adaposindu-se de ploaie femeia ii plateste Anei pentru consumatie cu o bancnota insemnata, asemanatoare cu acelea pe care Ana le vazuse in lada cu bani a lui Ghita. Ea e convinsa ca Ghita e omul lui Lica , ceea ce o va determina mai tarziu sa se abandoneze unei aventuri erotice cu seful porcarilor. Cei patru calatori sunt gasiti ucisi, femeia cu mainile legate la spate cu biciul lui Lica si in apropiere Pintea il va descoperi pe un jandarm injunghiat cu cutitul unuia dintre oamenii lui Lica. Din nou insa Lica scapa de justilie, in schimb doi dintre porcarii sai sunt condamnati pe viata la ocna.
     Cercetatoarea literara Magdalena Popescu afirma in monografia sa despre Ioan Slavici ca cele trei persoane: Lica, Ghita, Ana functioneaza ca destin unul in existenta celuilalt. Se confirma aceasta presupozitie critica in partea finala a nuvelei, si anume in episodul care reuneste evenimentele din ajunul Pastelui. Lica il anuntase din vreme pe Ghita ca va sosi la han cu lautari sa petreaca, motiv pentru care hangiul ii cere Anei sa plece cu soacra lui si copii la niste rude din sat. Ana refuza sub pretextul ca nu-l poate lasa singur, dar e limpede ca motivul e fascinatia pe care o traieste in raport cu Lica. De aceea ni se pare discutabila ideea mai veche a unor critici literari ca Ghita se face vinovat fata de Ana, care din patima pentru bani ar fi impins-o chiar el in bratele samadaului.
     Privind dansul celor doi, Ghita are acum deplina convingere ca cei doi se iubesc si hotaraste sa-l aduca pe Pintea cu jandarmii sai sa-l prinda pe Lica. Intre timp are loc scena de dragoste si pentru prima oara Lica care sentimente cu adevarat umane, el care dispretuise pana atunci dragostea unui barbat pentru o femeie, si din acest motiv devine vulnerabil. Ana actioneaza asemeni destinului tocmai fiindca ea ii provoaca un sentiment profund uman, transformandu-l brusc intr-o fiinta vulnerabila.
     Intelegand ca Pintea va sosi cu Ghita in curand, Lica paraseste hanul calare, dar isi uita serparul cu banii furati de la arandasi si care ar fi fost proba cea mai clara a implicarii sale. Gonind prin furtuna se adaposteste in biserica de la marginea satului, in care intra calare sfidand asemenea unui stapan absolut orice norma umana. La lumina fulgerelor priveste scenele biblice de pe pereti si pentru prima oara se inspaimanta de puterea divina, ingrozit de judecata de apoi care va fi nemiloasa datorita vietii sale pe care acum o vede ca pe un lant de crime si talharii. Constata ca ii lipseste serparul si hotaraste sa se intoarca la han inaintea sosirii lui Pintea. Intre timp soseste Ghita, o ucide pe Ana pentru a sterge urmele pacatului abatut asupra casei sale si actioneaza ca destin in viata sotiei sale. La randul sau e impuscat de unul din oamenii lui Lica, iar acestia incendiaza carciuma, focul avand aici nu valoare purificatoare ci devine simbolul zadarniciei umane, al uriaselor zbateri cu final tragic al celor condamnati sa traiasca intr-o lume in care relatiile interumane sunt pe dos.
     Pentru a nu cadea in mainile lui Pintea si cu un ultim gest de stapan al propriei vieti, Lica se sinucide izbindu-se cu capul de trunchiul unui copac. Pintea ii impinge trupul in albia raului, din nou simbol al zadarniciei existentei umane si de-opotriva gestul jandarmului confirma ca el actioneaza cu adevarat asemeni destinului in viata samadaului, si ca in cele din urma relatia stapan-sclav dintre ei s-a inversat.
     Textul finalizeaza cu sosirea soacrei lui Ghita cu cei doi copii si cu vorbele batranei care privind spectacolul sinistru din departare incearca mai intai sa puna totul pe seama furtunii care ar fi provocat arderea hanului, dar apoi rosteste vorbele: “ Asa le-a fost data”, adica destinul. E inca o sugestie ca nuvela ramane o meditatie asupra destinului uman. Constructia textului e una clasica, adica are o constructie rotunda, dovada ca nuvela incepe si se termina cu vorbele aceluias personaj, soacra lui Ghita.