"Alexandru Lapusneanu" - C. Negruzzi

Citeste!

A fost publicata in 1840, in primul an al revistei “Dacia literara”, fondata de Mihail Kogalniceanu. Inca de la inceput a fost diagnosticata drept o capodopera si despre ea spune George Calinescu ca daca limba romana ar fi avut si ar avea aceeasi circulatie asemeni limbii engleze, atunci aceasta proza admirabila ar fi ajuns sa fie cunoscuta ca “Hamlet” a lui Shakespeare.

Valoarea de capodopera ii este conferita nuvelei in primul rand de faptul ca e o sinteza a 3 curente literare: clasicism, realism si romantism. Daca in literatura vest-europeana clasicismul si romantismul sunt curente total opuse, la noi ele adeseori au fuzionat, deoarece noi nu am avut un clasicism propriu-zis avand in vedere ca in secolul XVII la noi se scriau inca cronici. Asa se face ca pasoptistii care ilustreaza la noi prima etapa a romantismului nu au fost atat de radicali cu estetica de orientare clasica si nu este numai cazul lui Costache Nerguzii ci si al altor scriitori (Grigore Alexandrescu, Vasile Alecsandri, etc) care au realizat aceasta sinteza. Chiar Eminescu in codul etapei urmatoare(cea a marilor clasici) cu toate ca  un romantic prin excelenta se apropie si de clasicism, mai ales cand e vorba de constructia riguroasa (forma) textelor sale poetice.

De clasicism tine constructia rationala a textului, si anume e structurata in 4 parti simetrice si prevazut cu un motto care esentializeaza partea respectiva. Simetria se realizeaza intre capitolele 1-4, si 2-3. Concret, se prezinta simetric in capitolul 1 si 4 doua evenimente esentiale din viata lui Alexandru Lapusneanu ,si anume sosirea lui in Moldova in fruntea unei osti turcesti pentru a-si redobandi tronul pierdut in prima domnie. Inca din prima scena rezulta ca el vine de asemeni sa-si puna in aplicare planul de razbunare impotriva tradatorilor. In capitolul 4 se prezinta moartea tiranului care asa dupa cum spun cei doi boieri: Spancioc si Stroici, trebuie sa invete sa moara dupa ce toata viata a ucis. Si in aceasta scena Alexandru Lapusneanu e egal cu sine insusi, ca in prima aprte, respectiva e tiranul absolut, crud si sangeros, care incearca sa fie destin pentru cei din jur. Simetria celor doua capitol e sugerata altfel si prin motto-urile lor, vorbele lui Alexandru Lapusneanu, anume: “Daca voi nu ma vreti, eu va vreu” si “ De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu”.

Sunt simetrce apoi capitolele 2 si 3 in sensul in care ele traduc ororile provocate de razbunarea voievodului care transforma tara intr-o scena sangeroasa de ev mediu. Ele concentreaza un scenariu foarte riguros in care Voda pune sa fie ucisi nu numai cei care il tradeaza, ci pe orice boier il banuia de complicitate cu ceilalti. Capetele sunt infipte pe zidurile cetatii pentru a inspira spaima si pentru a-si arata forta pedepsitoare, ingrozindu-i pe supusii sai. Confisca averile celor ucisi si face nesigura viata vaduvelor si orfanelor. Acest lucru e concentrat in vorbele de disperare ale unei vaduve si adresate doamnei Ruxandra: “Ai sa dai sama, Doamna”. Perfecta simetrie a capitolelor 2 si 3 se traduce prin scena centrala a nuvelei, cea a ospatului sangeros spre care evolueaza toata actiunea din primele doua capitole. E o scena construita cu o mare tehnica epica (narativa), anume pe secvente, incepand de la subscena din biserica domneasca unde Lapusneanu inconjurat de boieri sta afundat in rugaciune si smerenie, imbracat in tinuta de mare gala, cu coroana paleologilor pe cap, cuprins parca de remuscari. Naratorul tine a preciza ca ceva mai devreme paruse ceva mai bland, nu mai ucisese cu atata cinism si acest comportament traduce atunci disimularea voievodului care e un foarte bun psiholog si stie ca boierii, in naivitatea lor, vor face intocmai dupa cum planuise el. Dupa slujba li se adreseaza pe un glas plin de tristete, opus celui tiranic de pana atunci, isi marturiseste vinovatia si ii invita cu ipocrizie la un praznic de impacare. Singurii care inteleg ca tiranul e un ipocrit si un disimulant sun cei doi boieri Spancioc si Stroici, care intuind ce va urma fug in Polonia. Boierii cred in vorbele domnitorului si nu se gandesc la nimic rau nici atunci cand slugile le cer sa intre in sala ospatului fara arme.

Scenariul epic e construit tot dupa conceptele clasicismului, adica e vizibila perfecta unitate de actiune. Evenimentele sunt legate intre ele dupa principiul cauza-efect, cauza-efect, iar momentele subiectului sunt perfect marcate. Rezulta o constructie inchegata, fara nimic abiguu, ambiguitatea fiind cultivata in romantism si modernism. Constructia rotunda a textului e semnalata de vocea care relateaza. Un cititor antent ca fi placut surprins sa constate ca nuvela se deschide cu vocea naratorului cronicar, in sensul in care intr-o cronica faptele sunt prezentate sobru, se aduc precizari de natura istorica, iar cronicarul incearca sa fie neutru, de parca ar consemna evenimentele.

Asa se intampla si aici, unde vocea naratoriala comprima faptele istorice ale Moldovei dupa detronarea lui Lapusneanu din prima sa domnie si spune ca pe tron a urcat, ajutat de boieri Iacob Ierarhitul, apoi Stefan Tomsa si se revine la Lapusneanu cu Ruxandra, fiica lui Petru Rares. Abia dupa aceea vocea cronicarului inceteaza si intra in scena vocea naratorului obiectiv, specific epicii de fictiune. E vorba de prima mare scena a nuvelei, cea in care Lapusneanu e intampinat la granita Moldovei de solia trimisa de Tomsa si formata din vornicul Motoc, postelnicul Veverita si cei doi boieri tineri Spancioc si Stroici.

Naratorul pastreaza obiectivitatea, nu comenteaza evenimentele, ci in numele verosimilitatii lasa personajele sa se puna in evidenta in fata naratarului. In finalul nuvelei tace si el si rasuna din nou vocea naratorului cronicar, care isi informeaza naratarul ca Lapusneanu a lasat o pata de sange in istoria Moldovei si a fost ingropat la manastirea Slatina, pe care a ctitorit-o.

In legatura cu aceasta constructie de tip rational trebuie precizat ca functioneaza aici ceea ce numim petica organicului sau a organicitatii, care deriva din poetica lui Aristotel. Aceasta poetica va fi materializata mai tarziu, in perioada noastra interbelica de Liviu  Rebreanu in cele 3 capodopere romanesti ale sale: “Ion”, “Padurea spanzuratilor” si “Rascoala”. Despre poetica organicului sau a organicitatii vorbeste cercetatorul literar Mircea Muthu in lucrarea sa “Rebreanu sau paradoxul organicului”.

Observatiile criticului pot fi aplicate si acestei nuvele admirabile. Poetica organicului sau a organicitatii consta in viziunea asupra unui text ca functionand asemeni unui organism viu. Daca e sa luam in discutie organismal uman, o prima remarca e ca toate partile componente sunt in perfecta legatura intre ele, unul influenteaza intregaul si invers si orice dereglare sau disfunctie afecteaza intregul. Cand e vorba de un text literar, organicitatea lui consta in faptul ca fiecare element isi are rostul la nivelul intregului de asemenea maniera incat daca teoretic se scoate din text un segment, respectivul text nu mai da impresia de logica interioara perfecta.

O tehinca ce sta la baza organicitatii e ceea ce numim tehnica metonimica. Metonimia e acea figura de stil in care partea exprima intregul, iar intregul se regaseste in parte.  Tehnica metonimica se vede in aceasta nuvela inca din prima scena care anticipeaza intregul text. Se anticipeaza personalitatea protagonistului, faptul ca e un personaj caracter, se anticipeaza apoi relatiile sale cu boierii, scenariul epic format din evenimente sangeroase, inclusiv sfarsitul lui Motoc caruia Voda ii spune ca nu-si va manji palosul in sangele lui de tradator, ceea ce se va si intampla, fiindca il va da pe mana multimii sa-l sfasie. Tot in prima scena se anticipeaza relatiile dintre boierii mari si cei tineri si patrioti sau relatiile dintre domni si popor.

Tot de clasicism tine apoi cultivarea personajelor-caracter si prin urmare textul respecta regula unitatii de personaje. Astfel, personajele sunt statice, nu evolueaza pentru ca ele trebuie sa creeze impresia de adevar si dupa cum spune Boileau caracterul nu se poate modifica intr-un interval scurt de timp. Lapusneanu e tiranul absolut si va ramane asa pe tot parcursul textului inclusiv in scena mortii lui. Ca si in prima scena si in ultima vorbeste in pilde, ii ameninta pe toti cu moartea, inclusiv pe sotia sa si pe Bogdan, succesorul la tron. 

Motoc e personajul-caracter care ilustreaza ipocritul cameleonic, dornic de parvenire, tradatorul lipsit de scrupule capabil sa unelteasca impotriva tuturor pentru a-si atinge scopurile. Ca oricarui parvenit ii lipseste demnitatea, dovada comportamentul obedient in preajma lui Lapusneanu in special in scena din capitolul al treilea cand din cinism domnitorul il oblige sa priveasca masacrul. Motoc rade galben la fata pentru a-i da impresia lui Lapusneanu ca-l aproba cu toate ca e mort de spaima. Trece dintr-o stare in alta cand multimea ii cere capul, devine arrogant si ii cere lui Voda sa puna tunurile pe “prostime” fiindca el e mare boier dar il roaga apoi pe domnitor sa nu-l arunce celor de afara. 

Tot personaj-caracter e doamna Ruxandra care este descendenta musatinilor, isi iubeste tara si e indurerata de soarta acesteia si gaseste forta morala de a-si scapa poporul de tiranul varsator de sange.

In ceea ce priveste codul romantic, el e semnalat de tema nuvelei, aceea de evocare a istoriei nationale. Atmosfera Moldovei asa cum rezulta atat din scenariul epic, cat si din hinterland e una shakesperiana, adica una malefica, iar Moldova e o scena sangeroasa asa cum in dramele lui Shakespeare avem de-a face cu o lume a crimelor, a terorilor generate de aspiratia spre putere. Romanticii au fost fascinati de opera lui Shakespeare in care au recunoscut un adevarat model literar. Personajele nu sunt doar caractere ci si personaje exceptionale, adica neobijnuite in situatii neobijnuite. Lapusneanu e  personaj exceptional, memorabil si toate intamplarile in care apare sunt intr-adevar deosebite si relevante. Acelasi lucru se intampla si cu doamna Ruxandra. 

Ca in intregul romantism , personajele sunt antitetice, Lapusneanu e demonul romantic, iar doamna Ruxandra e femeia inger, apoi apare opozitia dintre Lapusneanu si Tomsa, cel din urma fugind din Moldova nu din lasitate, ci pentru a o proteja, alta opozitie e cea dintre boieri si popor si cea dintre Tomsa si boieri in general.

In cadrul romantismului se cauta efecte stranii, romanticii iubind tot ce e bizar, care insoliteaza. Scena uciderii celor 47 de boieri finalizata cu piramida macabra a capetelor acestora e o scena pur romantica.

De realism tine faptul ca nuvela e absolut obiectiva. Personajele sunt tipuri sociale, adica ilustreaza arhitectura sociala a Moldovei secolului XVI. Din acest punct de vedere Lapusneanu e tipul domnitorului moldovean obligat sa lupte impotriva boierilor. Pana la un punct actiunile lui Lapusneanu sunt justificate istoriceste. Motoc e tipul boierului moldovean al  perioadei istorice relevate aici si care se afla mereu in fruntea tradatorilor. Spancioc si Stroici sunt boierii tineri si luminati care inteleg pericolul in care se afla tara condusa de un tiran sangeros si pe de alta parte amenintata de uneltirile boieresti. Ca in orice proza realista hinterlandul e foarte bine marcat prin aceea ca textul recreaza Moldova sfarsitului secolului XVI.