“Sarmanul Dionis” – M. Eminescu

Citeste!

  E o nuvela filosofica si fantastica in pur stil romantic si care contine codul operei eminesciene. In ceea ce priveste dimensiunea  ei de proza fantastica care intruneste trasaturile generale ale acestui tip de proza care a nascut o ampla activitate de certare. S-a scris enorm despre literatura fantastica si aceasta fiindca acest tip de literatura a ridicat probleme delicate de natura teoretica fiindca se apropie foarte mult de alte tipuri de naratiuni, motiv pentru care adeseori au aparut confuzii. Mai precis, proza fantastica a fost confundata adeseori cu basmul, povestea, legenda epica, apoi cu naratiuni despre forte supranaturale, ingeri, demoni, personaje biblice. De aceea teoreticienii au incercat sa defineasca fantasticul si sa-l delimiteze de alte categorii estetice, cum ar fi fabulosul, miraculosul, sublimul, grotescul, absurdul sau S.F.-ul.

   Se apreciaza astazi ca cea mai pertinenta definitie a fantasticului ii apartine cercetatorului francez Roger Caillois, autorul unei lucrari de referinta “In inima fantasticului”. Concluziile si sugestiile lui Caillois au fost apoi duse mai departe de cercetatorul rus Tzvetan Todorv. Potrivit cercetatorului francez fantasticul este “o bresa sau o ruptura in logica realului”. Definitia vrand a spune ca intr-un text care apartine literaturii fantastice trebuie sa functioneze principiul aristotelic al mimesisului, adica textul respectiv sa induca mai intai impresia de realitate ca apoi brusc aceasta impresie sa fie tulburata de un eveniment, fenomen, obiect, fiinta, si din momentul respectiv impresia de realitate sa fie inlocuita cu impresia de deviere de la realitate, fara ca acest lucru sa insemne ca evenimentele care urmeaza nu au o anumita logica, ba din potriva ele au o logica, dar care vine in contradictie cu felul in care omul isi reprezinta rational sau logic realul.

   In textul eminescian in discutie evenimentele dau la inceput impresia de realitate, adica nu este nimic neobisnuit in faptul ca Dionis, tanarul de 18 ani mediteaza pe marginea unor idei filosofice ale lui Immanuel Kant, pe care le interpreteaza in maniera subiectiva, amestecandu-le cu elemente de mitologie, apoi cu elemente ce tin de credinte stravechi, fiindca e un scriitor romantic. Apoi, nimic nu e neobisnuit in faptul ca traieste in saracie fiindca ramane orfan de mic, fiind silit sa-si castige existenta si care se retrage in lumea cartilor din fata realitatii brutale.

   Intervine apoi o ruptura in logica realului datorita cartii magice a lui Zoroastru, cu ajutorul careia Dionis va cobora in timp in vremea lui Alexandru cel Bun si se va trezi in ipostaza calugarului Dan. De aici incolo evenimentele se indeparteaza puternic de logica realului si se subordoneaza unei alte logici. 

   Aventura lui in spatiul selenar insotit de iubita lui, Maria, e o reeditare a pacatului originar, comis de Dan, care in cutezanta lui luciferica indrazneste a gandi ca el ar fi “Dumne..”, dupa care urmeaza alungarea din paradis, urmata de caderea ingerilor.

   Proza fantastica nu trebuie confundata cu basmul, povestea sau legenda tocmai fiindca in basm se foloseste teoria fabuosului, opusa mimesisului. Fabulosul din basme consta intr-un univers care e rodul purei imaginatii si care nu are nimic a face cu realitatea concreta. In ceea ce priveste miraculosul, acesta desemneaza un fenomen provocat prin vointa unui zeu, a unui mag, a divinitatii crestine, a lui Iisus, a fecioarei biblice, care prin puterea lor pot schimba ordinea realului. Literatura S.F. nu valorifica propriu-zis fantasticul, ci se sprijina pe credinta umanitatii in progres, mai ales pe credinta in dezvoltarea exceptionala a tehnicii si credinta in viitor, care are permite ceea ce astazi e doar in domeniul irealitatii. Iata deci ca fantasticul e o categorie care trebuie inteleasa in sens estetic. 

   Cat priveste dimensiunea de nuvela filosofica, acest lucru e semnalat inca din amplul monolog a lui Dionis cu care se deschide textul. Cititorul va recunoaste codul filosofiei lui Kant, cel care formuleaza  teoria relatiei timp, spatiu, cauzalitate, si care va fi demonstrata de Einstein. Filosoful german pleaca de la ideea ca spatiul, timpul si cauzalitatea nu exista in afara oamenilor, ci exista doar in noi insine respectiv in ratiunea umana. Mai precis, doar omul are notiunea de timp, spatiu, cauza, in vreme ce alte vietuitoare nu au.

   Dionis speculeaza pe marginea acestei idei, dar depaseste cu mult in mod metafizic observatiile lui Kant. Tanarul crede ca intregul timp de la facere pana la apocalipsa exista doar in noi insine, asa dupa cum zice el, codrul de stejar se gaseste intr-o ghinda. Rezulta ca totul e relativ, nimic nu e absolut, asa dupa cum si spatiul e relativ. Daca de exemplu, se gandeste el, un lucru e contemplat cu un singur ochi el e intr-un fel, iar daca e privit cu ambii, lucrul apare altfel. Concluzia tanarului e ca doar mintea umana si organele de simt fac ca omul sa-si reprezinte realitatea intr-un fel, in vreme ce aceasta e guvernata de relativism. E de precizat ca nicaieri I. Kant nu afirma ca omul ar putea avea capacitatea de a depasi limitele spatiului si timpului si de a calatori in timp si spatiu. Dionis insa, datorita lecturii de metafizica, de magie, de astrologie, speculeaza pe marginea ideii ca daca timpul si spatiul sunt doar in noi s-ar putea gasi modalitati prin care s-ar putea plasa in viitor si in orice loc al universului relativ.

   Monologul acesta anticipeaza tema sau temele nuvelei, respectiv aventurile in timp si spatiu si de-opotriva anticipeaza caracterul romantic al textului, pentru ca romanticii talmacesc ideile filosofice prin grila unor mituri si credinte stravechi.

   Intr-adevar textul contine un numar impresionant de motive larg raspandite in romantism. In primul rand apar cele 3 motive asociate: motivul metempsihozei, al arheului si al avatarului. In nuvela exista trei arhei, fiecare cu cate doua avataruri: primul e magul Zoroastru, cu cele doua avataruri Dan si Dionis, dovada ca cei doi sunt in posesia cartii magului, deci sunt ucenici spirituali ai acestuia, al doilea e Lucifer, cu avatarurile Ruben si Riven, cei doi batrani demonici care ii ispitesc pe cei doi tineri cu cartea lui Zoroastru, ai al treilea e fecioara biblica, iar avatarurile sunt cele doua Marii, femeile inger din viata lui Dan si Dionis, in calitate de Madonna angelicata. Maria lui Dan salveaza sufletul iubitului ei de pedeapsa divina, iar divinitatea ii mai da o sansa de a-si ispasi pedeapsa prin intruparea sufletului in Dionis.

   Alt motiv romantic e cel al orfanului, intruchipat de Dionis, cu o biografie specifica romantismului.  Mai ales in prozele romantismului minor apare personajul infrant de de viata, fie ca e vorba de un personaj masculin sau feminin, fiindca eroul romantic e inadaptat intr-o lume agresiva, victima a patimilor umane sau a nedreptatii vietii, asa cum se intampla si aici. 

   Povestea lui Dionis e una conventionala, dar corespunde intru totul sensului textului. Viata lui trebuie sa fie un calvar fiindca e o intrupare a lui Dan, care trebuie sa se purifice prin suferita. De aceea Dionis, nascut dintr-o uriasa dragoste, ramane singur dupa moartea tatalui sau intr-un ospiciu, care era descendentul unei familii aristocratice care l-a renegat din cauza dragostei lui pentru fiica unui preot, Maria, mama lui Dionis. Asa se face ca Dionis duce o viata de calvar, condamnat la saracie si singurul lui refugiu sunt cartile care ofera defapt niste lumi imaginare. Iata deci ca aceasta biografie poarta toate semnele romantismului.

   Alt motiv e cel al labirintului. La romantici orasul e un spatiu al raului, al pericolelor, opus naturii paradisiace si protectoare. Acest motiv apare in desrierea drumului lui Dionis spre casa, intr-o seara tarzie si acest motiv justifica de ce prefera lumea cartilor bizare. Tanarul strabate drumurile orasului pline de gropi si noroaie, se opreste la o carciuma care traduce si ea ideea ca toposul e un labirint. Asteptand sa treaca ploaia, Dionis ii priveste pe meseni, ale caror chipuri traduc dezumanizarea, orasul cu carciuma ilustrand defapt si un alt motiv, anume motivul imago mundi. Asta inseamna ca pentru Dionis lumea e in ansamblul ei un spatiu captiv, terifiant si iata de ce tanarul aspira sa se proiecteze intr-un alt timp si alt loc.

   Urmeaza apoi descrierea camerei lui Dionis si prelungirii labirintului orasului. Adeseori camera e un spatiu protector, care favorizeza calatoria in timp si spatiu, dar aici isi pierde aceasta semnificatie. Incaperea e sinistra, cu pereti acoperiti de mucegai si paianjeni, patul e defapt o gramada de paie acoperite cu o plapuma rosie, uzata, masa e veche si harbuita acoperita de scrajelituri si insemnari, in schimb pe podea sunt maldere de carti de magie, alchimie, filosofie si in modul acesta se intregeste portretul personajului. Pe perete atarna portretul tatalui pe care Dionis il salute cu drag si respect si care reda imaginea unu tanar cu chip angelic, umba tatalui insotind fiul si protejandu-l.

   Apare prin irmare motivul umbrei, atat in acest episod cat si in cel legat de calugarul Dan, care va desprinde umbra de trup cu ajutorul cartii lui Zoroastru. In credintele stravechi sufletul e partea eternal, adica opusul trupului perisalic.

   Un motiv esential e motivul cartii sacre, care e cartea de magie a lui Zoroastru, fiindca in gandirea mitica o carte sacra contine ceea ce doar initiatii pot descifra si care are puterea de a modifica realul. Asa se intampla si in situatia lui Dionis, care dupa ce o contempla pe Maria, de care se indragostise, se contempla la randul sau cum canta la pian. Dupa un ritual magic, Dionis pune degetul intr-un punct pe o harta stelara si dupa ce liniile hartii incep sa se invarta, el are strania impresie ca strabate timpul inapoi pana in copilarie si apoi pana in faza de fat nenascut, ca dupa aceea brusc imaginea lui Dionis sa dispara, inlocuita de cea a calugarului Dan, in vremea lui Alexandru cel Bun. Calugarul se trezeste dintr-un somn adanc si in care i se aratase figura unui tanar cu acelasi chip ca al sau si care e limpede ca e chipul lui Dionis.

   Dan e un calugar atipic in sensul in care citeste carti de magie si apoi e indragostit de Maria, fata cu chip de inger, asemeni Mariei lui Dionis. El ilustreaza demonul romantic care sfideaza divinitatea, un revoltat prin excelenta si care in felul acesta, prin comportamentul sau, comite o adevarata blasfemie atunci cand isi procura cartea lui Zoroastru. 

   Apare un motiv si el constant in romanstism, acela al lumii ca spatiu paradisiac, aventura celor doi indragostiti repetand pacatul primului cuplu uman. Dan si Maria descopera pe Luna o natura de inceput de lume si sunt intampinati de ingeri care le indeplinesc orice dorinta chiar nerostita, ci doar gandita. Urmeaza alungarea din Rai, datorita pacatului luciferic al lui Dan de a se crede “Dumne..”, cu toate ca pe poarta stranie cu un citat din ebraica se afla dogma lui Dumnezeu, simbol al prezentei creatorului. Tabloul alungarii din Rai aminteste de caderea ingerilor si se revine asupra istoriei lui Dionis. Acesta, ca avatar al lui Dan va fi absorbit de pedeapsa divina, fiindca dupa ce se trezeste din somnul adanc, tatal Mariei recunoaste in el pe urmasul familiei aristocrate, care lasase o avere uriasa, iar cei doi indragostiti, Dionis si Maria, se vor casatori.