Poetica lui Liviu Rebreanu

 

   Poetica lui Liviu Rebreanu, adica arta sa poetica sau conceptia sa despre literatura in general si opera sa in special poate fi dedusa pe de-o parte din jurnalul sau sau din dinferite articole.

Mai ales cele trei capodopere romanesti (“ Ion”, “Padurea spanzuratilor” si “Rascoala”) contin asa-numita poetica imanenta sau intriseca si care poate fi dedusa in actul lecturii de catre cititorul avizat si mai ales de catre cititorul savant.

     Si celelalte creatii ale lui L. Rebreanu trimit la viziunea lui asupra romanului si a literaturii in general. Dupa cum se stie poetica unui scriitor e modelata in primul rand de curentul sau curentele literare la care a aderat, apoi de cultura scriitorul respectiv, lecturile sale, de ideile din epoca in care traieste , de viziunea lui despre lume, etc. Daca unii scriitori si-au formulat deschis poetica, L. Rebreanu a fost mai reticent cand e vorba de poetica romanului sau, adica nu a formulat o teorie pe care sa o faca cunoscuta si sa o argumenteze.

     Doi sunt cercetatorii care au stabilit aceasta poetica, anume Niculae Gheran si Mircea Muthu. N. Gheran si-a dedicat multi ani de cercetator operei lui L. Rebreanu , a scos editii critice, adica a republicat opera prozatorului si a adus numeroase explicatii critice si a devenit in timp cel mai important cercetator al operei lui L. Rebreanu. M. Muthu e autorul cartii “Rebreanu sau paradoxul organicului”.

     Cei doi au ajuns la concluzia ca functioneaza in opera scriitorului in discutie doua poetici care se sintetizeaza, anume: dupa cum spune N. Gheran o poetica a “realismului esentelor”, si o poetica a “organicului sau a organicitatii”, dupa cum o numeste M. Muthu.

     In jurnalul sau L. Rebreanu noteaza chinul extraordinar al scrisului si in pagini intregi isi noteaza starile interioare generate de romanele sale,  mai ales de cele trei capodopere. Intregul jurnal arata ca romancierul L. Rebreanu face parte dintre acei scriitori care traiesc teribil pana a finaliza o opera. Apoi tot el marturiseste ca cea mai mare truda era sa gaseasca prima fraza si in general prima parte a romanului.  De asemeni pentru fiecare roman L. Rebreanu se documenta foarte serios. De exemplu pentru romanul “Padurea spanzuratilor” a citit toata presa de razboi atat cea din Transilvania, cat si cea din Bucuresti si apoi s-a documentat in teren, stand de vorba cu fosti combatanti. Truda aceasta se datoreaza celor doua poetici.

     Poetica organicului e aceea potrivit careia un text literar trebuie sa fie asemeni unui organism viu, la nivelul caruia fiecare parte componenta isi are propria functie, dar actioneaza asupra intregului organism, fiecare aparat sau organ trebuind a fi in perfecta relatie cu toate celelalte pentru buna functionare a organismului. Orice disfunctie afecteaza intregul.

     Aceasta viziune a textului isi are, pana la un punct, radacinile chiar in poetica lui Aristotel, numita si poetica normativa. Prin poetica normativa se intelege ideea potrivit careia un text trebuie conceput nu in mod aleatoriu, dupa vointa fiecarui scriitor, ci respectand cu strictete niste norme specifice unui anumit tip de text literar. Prin urmare actul de creatie e unul pur cerebral, adica autorul trebuie sa gandeasca fiecare detaliu in perfecta concordanta cu intregul.

     L. Rebreanu e adeptul poeticii normative aristotelice privind actul de creatie si constructia riguroasa a romanului.

     Tehnica ce sta la baza unui text care ilustreaza poetica organicului poarta denumirea de tehnica metonimica. Metonimia e figura de stil in care partea reprezinta intregul, iar intregul se oglindeste in partile sale componente.

     Despre realismul esentelor vorbeste N. Gheran si aceasta consta in aceea ca L. Rebreanu e interest de esenta omului, de ceea ce este profund authentic autentic in sufletul acestuia.

     La aceste doua tipuri de poetici noi adaugam o a treia poetica, anume cea de recuperatie sau compensatie. Aceasta consta in faptul ca in toate romanele sale, mai ales in cele trei capodopere. L. Rebreanu integreaza elemente ale tragediei ca forma literara, fiindca pe de-o parte are o vizune tragica asupra existentei si in al doilea rand in clutura noastra nu s-a scris tagedie.