Camil Petrescu

               Camil Petrescu (22.04.1894 – 14.05.1957)

Camil  Petrescu este una din cele mai importante personalităţi culturale din perioada noastră interbelică şi anume, a fost de formaţie filosof şi e autorul unei lucrări de referinţă în domeniul filosofiei şi care cuprinde un sistem filosofic propriu, original, tratatul său purtând titlul „Doctrina substranţei”.

 Ideile filosofice ale autorului sunt perfect aliniate la noile tendinţe ale filosofiei secolului XX.

Apoi e un romancier, autorul a două romane remarcabile: „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” si „Patul lui Procust”, la care se adaugă un roman paradoxal, în sensul în care aici romancierul nu mai valorifică ideile novatoare aplicate  în primele două romane, ci chiar îşi contrazice propria poetică. E vorba despre romanul „Un om între oameni”, dedicat lui Nicolae Bălcescu.

C. Petrescu a fost unul dintre cei mai importanţi teoreticieni ai romanului, dovadă câteva eseuri: „Noua structură” , „Opera lui Marcel Proust” şi „Fals tratat pentru uzul romancierilor”.

E apoi un valoros dramaturg, care cultivă teatrul de idei de mare modernitate în operă şi dintre dramele sale cele mai cunoscute sunt: „Suflete tari”, „Act veneţian”, „Jocul Ielelor”.

A fost  un excepţional cunoscător al istoriei teatrului si al teoriilor legate de arta dramatică. A scris de asemeni strălucite eseuri despre teatrul modern.

C. Petrescu e autorul unui volum de versuri, cu titlul „Ciclul morţii”, în care cultivă o poezie intelectualistă, cerebrală, oarecum apropiată în epocă de lirica lui Ion Barbu.

Ca şi Eminescu sau Arghezi, a fost un jurnalist de mare talent, un polemist de prim rang. După cum se ştie, în perioada noastră interbelică în domeniul nostru cultural are loc o polemică interesantă şi constructivă, anume cea dintre tradiţionalişti şi modernişti. Această polemică e generată de o întrebare pe care şi-o pun scriitorii, criticii şi istoricii literari ai vremii, şi anume e vorba de direcţia pe care ar trebui să o urmeze cultura noastră de secol XX. Două sunt poziţiile antinomice în această chestiune, şi anume scriitorii grupaţi în jurul revistei "Gândirea" apreciază că traditionalismul ar fi direcţia cea mai indicată şi care constă în punerea în valoare de către artişti a spiritualităţii naţionale. La polul opus acestor idei se situează adepţii modernismului, direcţie care se revendică de la teoria sincronismului formulată de Eugen Lovinescu.

C. Petrescu a fost printre primii care şi-au asumat ideile lui Lovinescu şi aceasta fiindcă a fost un spirit modern, la curent cu ideile noi ale secolului XX.

C. Petrescu arată că gândirea secolului XX e total diferită de gândirea secolelor anterioare datorită marilor descoperiri din domeniul fizicii relaţioniste, chimiei, geneticii, medicinei, matematicii şi din domeniul psihologiei şi psihanalizei. Fundamentul acestor descoperiri îl reprezintă teoria relativităţii einsteiniene.

C. Petrescu nu utilizeaza conceptul de epistemă, fiindcă nu apăruse epistemologia ca ştiinţă, dar e limpede că alinierea aceasta a artei cu ştiinţa şi filosofia se face în acelaşi spirit după cum înţeleg epistemologii.

În continuare C. Petrescu se opreşte asupra romanului şi spune că romanul secolului XX trebuie să fie total diferit de cel de secol XIX, pentru că cel al secolului anterior e rezultatul epistemei de secol XIX, în vreme ce secolul XX a dezvoltat o altă epistemă, adică o altă structură ideatică şi aceasta trebuie să se regăsească în romanul modern.

În volumul de eseuri despre romanul românesc „Arca lui Noe”, în captolul dedicat lui C. Petrescu, criticul literar Nicolae Manolescu pune o întrebare legitimă: „Cât proustianism există în opera lui Camil Petrescu?”. Concluzia cercetatorului e că eseistul C. Petrescu e un proustian, în vreme ce romancierul C. Petrescu e mai degrabă un autenticist care a valorificat ideile lui André Gide.

Ca filosof de secol XX, C. Petrescu  resemantizează teoria lui Leibniz, şi anume în gândirea lui orice erou e o monadă, un univers în mic, condamnat tocmai prin acest fapt  a nu cunoaşte pe celălalt. Apoi, C. Petrescu a fost un admirator al fenomenologiei lui Edmund Husserl şi al intuitionismului lui Henri Bergson.