Capitolul VI. Teoria formelor literare

     Conceptul de "forme literare" desemneaza astazi mai vechile genuri si specii literare. Cercetatorul modern apreciaza ca notiunile de gen si de specie nu mai sunt astazi aplicabile in domeniul literaturii. Cele doua concepte mai vechi de gen si specie au fost preluaate din bilogie din nevoia de a clasifica textele literare. Aplicate in literatura, cele doua au denumit in linii generale tipuri de texte cu insusiri asemanatoare. Totusi, aceste concepte sunt depasite astazi fiindca nu exista granite fixe intre asa-zisele specii literare.                  
     Disciplina care scapa de asa-zisele genuri si specii este poetica. Ca disciplina foarte riguroasa, ea a fost intemeiata de Aristotel, prin lucrarea sa "Poetica". Aici Aristotel nu foloseste termenii de gen si specie, care s-au introdus mai tarziu (in secolul XVII), ci termenul de poezie si vorbeste de asa-zisa poezie epica, lirica sau dramatica. Termenul de poezie vine din grecescul poesis care inseamna creatie. Aristotel pleaca de la o idee baza, care s-a mentinut secole de-a randul, si anume aceea a puritatii formelor. In conceptia lui, fiecare forma literara trebuie sa-si pastreze caracteristicile si sa nu absoarba elemente din alte forme. Aceeasi idee apare si in antichitatea latina, mai ales la Horatiu in lucrarea "Arta poetica" si in care Horatiu da sfaturi tinerilor scriitori cum sa-si creeze opera.
      Incepand cu romantismul apare exact teoria opusa potrivit careia formele literare trebuie sa se contamineze una pe cealalta, sa se amestece.  
           

1. Epicul

Invariantii textului epic de fictiune

Epicul se caracterizeaza prin faptul ca este un text oral sau scris unde se relateaza evenimente la care participa personaje. Textul epic poate fi de fictiune sau nonfictiune.

Textele nonfictionale sunt acelea in care cineva relateaza fapte petrecute cu adevarat in realitatea concreta, iar textele fictionale sunt naratiuni imaginate de catre scriitor.

Pentru ca un text sa fie cu adevarat unul epic de fictiune el trebuie sa contina anumite elemente specifice, numite invarianti. Acetia sunt:

a.     Naratorul

b.     Personajele literare

c.      Evenimentele epice

d.     Cronotopul

e.     Hinterland-ul ( background)

Toate acestea sunt intr-o perfecta interelatie si se influenteaza reciproc si participa la construirea sensului textului.

   

1. Naratorul este o instanta a textului epic de fictiune, adica o prezenta in text si care are o functie esentiala, aceea de a relata evenimentele si de a descrie lumea in care se misca personajele.

In naratologie (stiinta care se ocupa cu naratiunile) se face o clara distinctie intre autor si narator fiindca naratorul este acela care inventeaza un narator in functie de poetica lui, de viziunea lui despre lume si in functie de mesajul pe care il transmite prin textul sau.

Naratorii sunt foarte diferiti, pot fi clasificati dupa numeroase criterii, iar naratologii au demonstrat ca indiferent de tipul de narator el se adreseaza nu cititorului concret, ci unei instante care se afla si ea in text numita naratar sau cititor virtual. Orice naratar isi va imagina un naratar si in functie de naratar isi va alege mecanismele naratarii.

Naratorul poate fi prezent direct in text ( cum e in "O mie si una de nopti"), poate fi un personaj colectiv ( in "Hanu' Ancutei"), insa in cele mai multe situatii naratorul trebuie dedus de cititorul concret in actul lecturii ( de exemplu in "Amintiri din copilarie" unde naratorul este prima data un copil cand e vorba de nazdravaniile lui Nica, apoi e un adolescent cand e vorba de plecarea la scoala).

Exista texte foarte interesante in care apar mai multi naratori, fie ca acestia relateaza pe rand evenimente legate de personaje, fie, in special in proza secolului XX, prezinta aceleasi personaje si acceasi istorisire, dar din puncte de vedere foarte diferite.

Clasificarea naratorilor

Primul criteriu: dupa infatisare

a.     narator cu aspect antropomorf (om)

b.     narator redus la o simpla voce (in "Baltagul")

c.      narator cu aspect zoomorf

d.     narator reificat (din latina reis, rei = obiect. Acest tip de narator apare in proza secolului XX)

e.     narator redus la o camera de luat vederi (Este cel care niciodata nu-si precizeaza punctul de vedere asupra personajelor si avenimentelor, ci relateaza numai ceea ce vede si aude, dand impresia ca o camera de luat vederi e plimbata de-a lungul realitatii.

Criteriu al doilea: dupa gradul de implicare al naratorului in actiune

a.     narator heterodiegetic. Cuvantul "heterodiegetic" este alcatuit cu prefixul "hetero-" care inseamna altul, iar adjectivul "diegetic" vine de la "diegeza", care desemneaza actiunile petrecute in desfasurarea timpului. Naratorul heterodiegetic relateaza despre altii, niciodata despre sine, prin urmare el nu e implicat in actiune. Naratorul heterodiegetic este obiectiv

b.     naratorul homodiegetic. ("homo-" = acelasi). Acest tip de narator este implicat in actiune sub forma de personaj, dar nu ca personaj principal. Naratorul homofiegetic e subiectiv.

c.      naratorul autodiegetic. Este asemanator cu cel homodiegetic, doar ca este personaj principal. El relateaza despre sine, intamplarile si trairile sale si prezinta celelate personaje si evenimente dupa cum acestea se reflecta in constiinta sa.

d.     naratorul metadiegetic. ("meta-" = despre). Naratorul metadiegetic relateaza evenimente pe care le-a auzit de la altcineva, adica relatarea lui este o relatare despre o alta relatare. Naratorul metadiegetic isi va pune amprenta personalitatii sale asupra personajelor si evenimntelor, semn ca el da noi conotatii celor auzite de la altcineva.

Al treilea criteriu: dupa gradul de cunoastere a personajelor si evenimentelor

a. naratorul omniscient si omniprezent. Este specific prozei mai vechi si este acela care asemeni unui demiurg stie totul despre personajele sale, le cunoaste trecutul, prezentul si viitorul si tot ceea ce gandesc si simt acestea. El e prezent de la inceputul textului pana la sfarsit si este singurul care relateaza. Naratiunea se face la persoana a III-a, dar nu orice narator de persoana a III-a este omniscient si omniprezent.

b. naratorul cu cunoastere limitata

·         cunoaste doar o parte din viata personajelor

·         cunoaste atat cat protagonistul ii permite

·         cel redus la o camera de luat vederi

·         naratorul homodiegetic sau cel autodiegetic

c. naratorul cu statut de personaj reflector. Este un narator care isi asuma doar partial functia de relatare, ci naratorul prezinta anumite parti ale textului, personaje sau evenimente, nu asa cum le vede el, ci dupa cum acestea se reflecta in constiinta personajului.

Exista un narator deosebit, denumit narator autorial. Acesta se da drept autorul textului epic de fictiune, adeseori relateaza imprejurari in care el ar fi conceput naratiunea, dar cititorul va sti ca e doar un artificiu, deoarece autorul se afla defapt in afara textului.

     

De narator se leaga apoi alte concepte importante formulate de naratologi, si anume:

I.        Conceptul de perspectiva narativa (punct de vedere, focalizare).  Structura "perspectiva narativa" a fost preluata de naratologi din artele plastice, unde termenul de perspectiva inseamna unghiul din care vede pictorul opera artistica. Intr-un text epic perspectiva narativa inseamna unghiul din care naratorul isi priveste personajele in actiune. Astfel, avem o perspectiva obiectiva, cand naratorul este in afara lumii narate, si o perspectiva subiectiva, cand naratorul se afla printre personajele sale.

II.      Conceptul de ritm epic. Ritmul epic e un concept creat de naratologi pornind de la muzica si desemneaza numarul de evenimente pe unitate de timp. Ritmul epic e de 3 feluri: lent, mediu si alert. Aceste tipuri pot fi intalnite in acelasi text.

III.    Conceptul de incipit. Intelegem prin incipit acea secventa de text in care apare prima oara naratorul. Aceasta secventa poate sa deschida textul, dar nu este obligatoriu, fiindca un text epic poate incepe cu un dialog sau monolog, care nu sunt incipitul. Incipitul este foarte important si ofera cititorului o cheie de lectura. Din aceasta secventa cititorul deduce tipul de narator, daca este sau nu de acord cu protagonistul, daca il ironizeaza pe acesta din urma ori ii aproba actiunile, felul de a fi sau daca este neutru, aici naratorul isi introduce de regula in scena protagonistul, schiteaza cronotopul, in felul acesta incipitul fiind un nucleu generator al intregului text.

IV.   Conceptul de excipit. Excipitul este simetric cu incipitul, ultima secventa in care rasuna vocea naratoriala. Poate coincide cu sfarsitul textului, dar nu intotdeauna pentru ca un text epic se poate incheia cu un dialog sau un monolog.

Orice text epic de fictiune contine doua planuri: Planul nararii si Planul diegezei.

 

2.Personajele.

Se clasifica si ele dupa mai multe criterii:

I. Dupa prezenta sau absenta lor din text:

·         prezente

·         absente. Sunt acelea care nu unt urmarite direct de narator, ci sunt reconstituite de memoria celorlalte personaje.

II. Dupa ponderea lor in text:

·         protagonist (principal)

·         antagonist. Apare doar in naratiunile vechi si e opus protagonistului, fiindca ilustreaza opozitia bine-rau.

·         personajele secundare

·         personaje episodice.

III. Dupa aspect:

·         antropomorfe

·         zoomorfe

·         din lumea florilor

·         personaje reificate

IV. Dupa gradul de mimare a omului in general:

·         mai aporpiate de individul uman.

·         personaje arhetipale. Sunt adevarate modele umane, niste arhetipuri.

·         personaje transidividuale. Acest tip de personaj intruchipeaza o idee sau o civilizatie.

·         personaje tip sociale. Sunt o inventie a realismului secolului XIX si ilustreaza o clasa sau o patura sociala.

·         personaje tip caractere (psihologice). Sunt tipuri psihologice, intalnesc trasaturi umane care nu sunt determinate de timp si spatiu. ( de exemplu: sotul batran si incornorat, femeia adultera, don juanul, avarul, parvenitul, etc.).

·         personaje simbolice. Simbolizeaza fie o explerenta umana, fie un fenomen. ( de exemplu: ciuma, muzica, istoria, etc.)

·         personaje supranaturale.

V. Dupa functie (daca au functia de a relata).

·         actantul. Sunt acele personaje care au o singura functie, de a actiona si niciodata nu vor relata.

·         personaje care au partial si functia de relatare

·         personaje-narator

·         personaje-reflector

3. Evenimentele epice

Formeaza scenariul epic al unui text si cuprinde defapt toate evenimentele prin care trec toate personajele.

In teoria textului exista doi termeni care desemneaza defapt evenimentele epice:

1.      Fabula - evenimentele principale ale protagonistului

2.      Subiect - intamplari din text fie ca sunt legate de protagonist, fie de oricare dintre personajele despre care relateaza naratorul.

Evenimentele epice pot fi relatate cronologic, iar in estetica si poetica de dinaintea secolului XX exista chiar o regula potrivit careia evenimentele epice trebuie relatate cronologic, in felul acesta textul dobandind o compozitie riguroasa, iar cititorul urmareste mai usor ceea ce se intampla cu personajele. Principiul care sta la baza relatarii cronologice este principiul cauza-efect, cauza-efect.

Proza subiectiva a secolului XX inventeaza un alt tip de relatare potrivit caruia naratorul nu mai povesteste evenimentele cronologic, ci dupa memoria lui asociativa, dupa felul in care isi aminteste evenimentele. Relatarea dupa acest mecanism genereaza ceea ce numim naratiune in zig-zag

Un alt tip de relatare este cea in care naratorul se abandoneaza fluxului constiintei sale si povesteste tot ceea ce ii trece la un momentdat prin minte, trecutul amestecandu-se cu prezentul.

4. Cronotopul. (relatia dintre spatiu si timp)

Cronotopul poate fi:

·         realist - adeseori naratorul precizeaza direct timpul in care se desfasoara actiunea

·         fabulos  - o pura inventie, un timp s spatiu care nu exista in realitatea concreta, adica spatiu utopic

·         mitic

·         simbolic - cititorul va deduce ca in spatele aparentei actiunea se petrece intr-un timp si spatiu reale in istorie, dar naratorul ezita sa faca aceasta localizare concreta.

·         parabolic - ca si cum scriitorul ar inventa un timp si spatiu care simbolizeaza ceva.

Este de precizat ca in ceea ce priveste timpul, intr-un text epic de fictiune extista doi timpi: t₁ si t₂.( t₁ = timpul nararii; t₂ = timpul diegezei). In numeroase proze t₁ = t₂, adica naratorul relateaza ca si cum ceea ce povesteste se intampla atunci, in timpul rostirii sale.  Adeseori insa t₁ difera de t₂.

5. Hinterlandul (decorul)

Este in stransa legatura cu cronotopul. Se clasifica la fel ca si cronotopul.