Citeste!
Este un basm atipic si este adresat strict maturilor, cunoscatori ale unor credinte culturale. Este defapt un basm despre destinul uman.
Titlul resprezinta o
abatere si schiteaza orizontul de asteptare al cititorului sau ascultatorului,
in sensul in care anticipeaza o naratiune despre doua dintre varstele fiintei
umane: tineretea si batranetea, si anticipeaza ca naratiunea e o meditatie
despre destinul omului suspus temporalitatii si mortii.
O alta abatere de la
schema generala a basmului e faptul ca inainte de a se naste fatul, viitorul
erou plange in pantecul matern, semn ca destinul sau e cel al omului in
general, condamnat la suferinta, durere si moarte. Plansul e defapt un reflex
al pierderii paradisului si al nostalgiei dupa conditia umana primordiala,
adica cea de dinaintea pacatului originar. Batranul imparat ii promite
pruncului ceva imposibil si anume tineretea eterna si viata fara de moarte. In
felul acesta el comite un fel de vina tragica, adica provoaca defapt destinul
fiului sau de care asa cum ii spusese magul, nu se va putea bucura.
La 15 ani printul ii
cere tatalui sa-si tina promisiunea sii fiindca acesta din urma nu o poate
face, va intreprinde calatoria in cautarea tineretii eterne.
O alta abatere o
reprezinta o reprezinta treptele initierii eroului, mult mai putine decat in
alte basme fiindca suntem in fata unei naratiuni filosofice ci nu in fata uneia
in care accentul sa cada pe aventura si pe spectaculos.
Eroul lupta doar cu
doua pasari malefice: Scorpia si Gheonoaia, care ucisesera multi tineri care
cutezasera sa caute taramul eternitatii. Functia celor doua de a proteja
taramul tineretii care se contureaza aici ca simbol al paradisului pierdut.
Cu ajutorul calului
trece peste codrul pin de slabiciuni si ajunge pe taramul celor trei zane. Este
de observat ca si aici exista o abatere. Taramul celalalt apare si in alte
basme ca taram al mortii in vreme ce aici dobandeste alte functii, anume de
spatiu al eternitatii.
Tot o abatere de la
schema basmului e prezenta Vaii Plangerii, cu valoare de prelungire a spatiului
terestru uman si unde va avea loc fenomenul de anamneza cand printul isi va
reaminti brusc toata viata de dinainte de a ajunge la cele 3 zane pe care o
uitase, sugerand ca destinul lui ca om trebuie sa se implineasca, adica sa
cunoasca moartea.
Drumul inapoi este
admirabil in sensul in care imagistic se traduce efectul timpului asupra
existentei umanitatii. In locul pustiului plin de munti de schelete unde
luptase cu Scorpia si Gheonoaia sunt acum cetati uriase, semn al unei alte
civilizatii construite in timp indelungat de oameni.
Transformarile sunt si
ele descrise admirabil, printul simtind cum isi pierde puterile si dobandeste
aspectul unui batran intr-un timp foarte scurt trebuind sa traiasca varsta
maturitatii si a batranetii.
O splendida abatere de
la schema basmului e apoi finalul in care batranul ajunge la palatul parintesc
pe care il gaseste ruinat, nimic din ce a fost nu mai e la fel si chiar el
devenise erou de legenda. Circula in acele locuri o legenda despre un print
care in vremuri stravechi plecase in cautarea tineretii eterne si nu se mai
stia nimic de el. E aici o sugestie ca legenda, dar si basmul sunt un fel de
memorii ale vremurilor de demult.
Batranul isi gaseste
propria-I moarte, care dupa spusele ei il asteapta de foarte multa vreme, semn
ca nimeni nu poate scapa de efectul timpului, nici macar arhetipul uman care e
eroul de basm. Moartea il loveste peste obraz, iar batranul se prabuseste,
transformandu-se in cenusa, care in miturile populare precrestine dar si
crestine e simbolul suprem al trecerii timpului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu