Marin Preda

                          Marin Preda (5.08.1922 -  16.05.1980)

     Marin Preda debutează după al Doilea Război Mondial cu un volum de povestiri, „Întâlnirea din pământuri”.

     Aşa cum precizează chiar scriitorul, pentru el proza scurtă a însemnat un exerciţiu de laborator pentru romanele de mai târziu  şi în care şi-a exersat talentul creator pentru a crea atmosfera, tipuri de personaje sau pentru a-şi traduce o viziune asupra temelor tratate în romanele sale.

     Ca romancier debutează în 1956, când publică primul volum din „Moromeţii” şi în mod paradoxal va publica cel de-al doilea volum mult mai târziu. (dupa 12 ani)

     Din declaraţiile scriitorului, el şi-a construit romanele pe cicluri, şi anume primul e ciclul moromeţian, care pe lângă cele două volume ale romanului „Moromeţii” cuprinde şi romanul „Marele singuratic” fiindcă protagonistul celui din urmă e Niculae Moromete, iar legăturile dintre romanele aceluiaş ciclu sunt asigurate de unul sau mai multe personaje care apar în romanele din respectivul ciclu.
      Alt ciclu cuprinde evocarea oraşului şi a uriaşelor sale transformări după cel de-al Doilea Război Mondial, generate de introducerea forţată a comunismului la noi, cu efecte dramatice la toate nivelele societăţii, efecte de mare violenţă, în special în mediul citadin. Intră aici romanele „Intrusul” şi „Risipitorii”.

     Un alt ciclu pe care însă scriitorul nu l-a încheiat trebuia să aibă o tematică instorică, M. Preda intenţionând să readucă în discuţie personalităţi istorice contradictorii, cum se întâmplă de exemplu cu romanul „Delirul” în care e evocat mareşalul Ion Andronescu.

     Un alt ciclu trebuia să urmărească destinul intelectualului în societatea comunistă, dar M. Preda a reuşit să scrie doar romanul „Cel mai iubit dintre pământeni”.

     M.Preda e autorul unui volum de eseuri cu titlul „Imposibila întoarcere” şi a unei cărţi autobiografice „Viaţa ca o pradă”. Atât în volumul de eseuri cât şi în lucrarea autobiografică revin câteva idei care conturează poetica scriitorului nostru.

     O temă la care revine obsedant e aceea a timpului ca istorie, care provoacă răsturnări radicale la toate nivelele, anume la nivelul individului, a colectivităţii din care face parte şi apoi la nivelul existenţei unui întreg popor. În mod obişnuit timpul e unul din marile teme literare tratată mai mult din perspectivă antologică şi filosofică, mai precis, timpul e gândit ca destin tragic al fiinţei umane supusă pieirii. Nu în felul acesta tratează M. Preda tema timpului, ci pe el îl interesează in primul rând impactul evenimentelor instorice asupra individului şi a colectivităţii. Aşa se face că îşi focalizează atenţia asupra trecerii în societatea românească de la capitalism la comunismul stalinist.

     În „Imposibila întoarcere”, M. Preda pune probleme legate de schimbările din lumea satului, de aici şi titlul, adică el arată că niciodată nu se va putea reveni la satul tradiţonal de altădată, distrus de colectivizare. Colectivizarea a însemnat un adevărat seism pentru colectivitatea rurală, şi anume ţăranii s-au socotit dintotdeauna proprietari de pământ, liberi să facă o agricultură individuală, să-şi lucreze pământul după voia fiecăruia, în vreme ce colectivizarea a însemnat desproprietărirea, ba mai mult decât atât, ţăranii au trebuit să renunţe inclusiv la vite şi la unelte, să se unească şi să muncească la porunca autorităţilor.

     Iată că istoria a distrus un mod de existenţă, impunând o nouă orânduire simţită de indivizi şi mai ales de colectivitatea rurală ca o infrângere şi distugere a principiilor de viaţă. 

     Aceleaşi efecte le-a avut istoria şi la oraş, în primul rând prin naţionalizarea averilor, dar şi prin pedepsirea abuzivă a vechilor proprietari urmăriţi politic cu cea mai mare duritate.

     Concluzia lui M. Preda e că şi la nivelul oraşului întoarcerea e imposibilă fiindcă niciodată istoria nu se întoarce la modele mai vechi, ci dinpotrivă cursul ei e mereu imprevizibil.