Termenul de structura este sinonim cu alcatuire, organizare, toate desemnand un intreg alcatuit din elemente intre care exista numeroase interelatii. Cand e vorba de structura literara, aceasta este alcatuita din : tema literara, motivele literare si laitmotivele.
I.Tema literara este o idee de mare generalitate care traduce o anumita experienta umana sau un anume fenomen. De-a lungul istoriei literaturii au aparut numeroase teme, cum ar fi:
• Tema nasterii universului;
• tema apocalipsei;
• tema timpului;
• tema vietii si a mortii;
• tema meditatiei despre om si lume;
• tema istoriei;
• tema iubirii;
• tema naturii;
• tema joc si joaca;
• tema copilariei;
• tema adolescentei;
• tema vietii de familie;
• tema scolii;
• tema evocarii satului;
• tema evocarii trecutului;
• tema lumilor fantastice;
• tema formarii unei personalitati;
• tema revoltei soviale; etc
II. Motivele literare sunt idei, simboluri, dar de mai mica generalitate decat temele si prin care sunt redate temele. Adeseori, o tema literara se poate transforma intr-un motiv si invers.Aceasta inseamna ca intre teme si motive granitele sunt fluide. Daca un motiv se repeta de mai multe ori intr-un text, el devine laitmotiv. Laitmotivul este intr-un text motivul cel mai important, lucru aratat chiar de sensul din germana, care se traduce cu "motivul conducator". In jurul lui se organizeaza sensul textului.
1. Motivul genezei universale este unul foarte vechi in literatura lumii si isi are originea in miturile populare. Motivul cosmologiei vorbeste intotdeauna de facerea Universului de catre un demiurg (zeu creator al universului), fie din unirea intunericului cu lumina, fie din haosul originar, din apa, dintr-un ou cosmic, sau exista mituri in care demiurgul modeleaza din lut intreul Univers.
2. Motivu intunericului este o varianta a motivului haosului originar in sensul in care intunericul aminteste de vremurile stravechi de dinaintea genezei. In multe mituri Universul s-a nascut din intuneric si va disparea in acest haos initial.
3. Motivul luminii are cel putin doua acceptii. Pe deoparte lumina este un element sacru, care a generat cosmogomia. A doua acceptie provine din anumite mituri ale unor popoare si anume din miturile solare ( cele inchinate Soarelui). La randul sau, Soarele simbolizeaza triumful vietii si este simbolul vietii si este simbolul ratiunii universale, al acelei inteligente cosmice absolute careia i s-ar datora si ratiunea omului.
4. Motivul apei apare in miturile cosmogomice, unde apa este un element sacru, fiindca din ea s-ar fi nascut Universul. De aceea apa aminteste de vremurile de indeput de lume. Acest motiv are si o serie de variante: motivul izvorului, motivul marii, motivul lacului, etc. Apa este mereu prezenta in spatiul paradisiac deoarece simbolizeaza inceputul lumii si eternitatea vietii.
5. Motivul apocalipsei este opus motivului genezei si isi are originea in miturile poparelor. Potrivit acestora, asa cum Universul a fost creat, tot asa el va fi si distrus, fie datorita indepartarii oamenilor de credinta, fie datorita unor forte malefice, demonice, care se opun creatiei.
6. Motivul spatiului sacru. In gandirea mitica se face diferenta intre spatiul sacru si cel profan, in sensul in care spatiul sacru este spatiul in care se manifesta divinitatile, in vreme ce spatiul profan este unul malefic, devastat de fortele raului. Fiecare membru al colectivitatii este obligat sa vegheze asupra spatiului sacru pentru ca acesta sa nu se transforme in spatiu profan. Pastrarea sacralitatiib se facea in diferite ritualuri inchinate zeilor la care participa intregul popor.
7. Motivul "Axis mundi". Spatiul sacru este unul protector si se organizeaza in jurul unei axe, pe care Mircea Eliade o numeste "axis mundi". Se credea in vremurile din trecut ca Universul cuprinde 3 nivelui: infernul, spatiul uman, spatiul comic. Aceste trei nivele ar fi legate de o axa si ea s-ar concretiza intr-un munte sfant, intr-un copac, intr-un templu, sau un edificiu de cult.
8. Motivul spatiului paradisiac nu apare doar in mitologia crestina ci si in cea precrestina, fiindca exista foarte multe mituri despre spatiul in care demiurgul a asezat primul cuplu uman, din care respectivul cuplu a fost alungat. Spatiul paradisiac este un inceput de lume, cu o vegetatie exploziva ca simbol al triumfului vietii.
9. Motivul spatiului profan. Spatiul profan este un spatiu plin de pericole, capcane, in care omul este mereu in pericol. Un astfel de spatiu poate fi unul plin de ruine, un labirint. Deci motivul spatiului profan are ca variante: motivul labirintului, codrului, orasului, etc. Mitologia popoarelor vorbeste despre diferite tipuri de labirinturi. Cercetatorul italian Umberto Eco a studiat labirinturile si a constatat ca sunt 3 tipuri:
1. Labirintul grecesc - din care sepoate iesi;
2. Labirintul in forma de copac - mai complicat decat cel grecesc care presupune eforturi pentru a iesi;
3. Labirintul in forma de rizom - din care nu se iese.
10. Motivul timpului sacru si motivul spatiului profan. Timpul sacru este denumit de Mircea Eliade "illo tempore", adica acel timp, si se refera la omentul sacru al genezei universale. In vremurile de inceput de lume nu exista notiunea de timp ca scurgere, pentru ca demiurgul a creat omul ca sa traiasca in eternitate. Abia dupa savarsirea pacatului originar demiurgul a condamnat omul sa fie o fiinta aruncata in timp, condamnata la suferinta si la moarte. Opus timpului sacru este cel pofan, adica timpul simtit ca si scurgere, timp masurat de ceasornic, un timp care distruge totul, inclusiv Universul.
11. Motvul destinului. In gandirea mitica viata omului nu se desfasoara la intamplare, ci dupa un scenariu hotarat de o forta superioara. La unele popoare destinul este intruchipat de o zeita, sau de vointa zeilor, de forta unei traditii, sau de hotararea vreunui tiran care face din vointa lui lege pentru supusi. Destinul vine intotdeauna in contradictie cu libertatea individului si a colectivitatii.
12. Motivul mandalei (rotii destinului). "destin" are ca sinonime termenii: soarta, noroc. O mandala este in general in psihanaliza si este un simbol care are o semnificatie legata de gandirea mitica. O mandala poate fi o roata uriasa care se invarte si in invartirea ei ii prinde pe toti oamenii.
13. Motivul corsi si ricorsi. Este o varianta a destinului si provine dintr-o teorie filosofica medievala privitoare la destinul poparelor. Potrivit acestor teorii fiecare popor are drept destin doua etape: una in care infloreste (corsi), ca apoi sa urmeze decaderea si in cele din urma disparitia (ricorsi).
14. Motivul ubi sunt (unde sunt). Este legat de tema destinului si traduce nostalgia dupa vremurile eroice de altadata.
15. Motivul jertfei pentru creatie. Exista mituri care vorbesc de existenta unui suflet universal, numit Marele Atman. Ca atare, sufletul este etern si de aceea daca se construieste un edificiu de cult inchinat zeilor, acesta trebuie sa dobandeasca un suflet. Mult mai tarziu, in locul oamenilor erau sacrificate animale sau plante magice.
16. Motivul calatoriei. Poate fi si o tema daca strabate o buna parte a textului. Apare in mituri, legnde, epopei, basme, unde personajele traiesc mereu tentatia departarilor, a necunoscutului, incat acest motiv desemneaza defapt aventura cunoasterii si a explorarii unor lumi necunoscute. Calatoria este sinonima cu drumul initiatic, adica in timpul calatoriei omul descopera treptat realitatea, se cunoaste pe sine si automat se maturizeaza.
17. Motivul somnului si al visului. Provine din credinta ca exista o adevarata lume a somnului si visului, total diferita de lumea noastra pe care o gasim in stare de trezire. Grecii credeau ca omul traieste in doua lumi: odata in lumea aceaasta pe care o descopera cu ajutorul simtului, apoi in stare de somn patrunde intr-o alta lume cu alte legi. La romantici, fascinati mereu de mituri si credinte, somnul nu este doar o stare fiziologica, ci prin el se ajunge in lumea visului, superioara lumii noastre imperfecte.
18. Motivul iubirii adamice. Isi are originea in mitologia crestina si denumeste iubirea de dinaintea savarsirii pacatului originar, adica o iubire pura. Exista mai multe tipuri de iubire: iubire ca pasiune, iubire ca inaltare spirituala, ca o aspiratie a omului spre idealitate, sau iubirea in sensul relatiilor afective cu celalalt.
19. Motivul androginului. Isi are originea intr-o legenda povestita de Platon in unul din dialogurile sale. Potrivit legendei, demiurgul a creat o fiinta perfecta, jumatate barbat si jumatate femeie. Aceasta unire a contrariilor reprezinta, in filosofia greaca, perfectiunea universala. Androginul s-a revoltat inporiva creatorului sau, acesta din urma despartind cele doua jumatati, condamnandu-i pe cei doi sa se caute, inclusiv in vieti diferite si sa se gaseasca doar in foarte rare cazuri. Legenda explica aspiratia omului spre a-i gasi perechea ideala.
20. Motivul Madonna angelicata (femeia-inger). Provine din Biblie si desemneaza iubirea ca aspiratie spirituala, iar femeia este vazuta asemeni Fecioarei Sfinte, care trebuie adorata pentru frumusetea sufletului ei.
21. Motivul femeii demonice. Apare mai ales intr-un tip de proze foarte gustate mai ales in timpul Renasterii, in care diavolul este intrupat intr-o femeie.
22. Motivul metempsihozei(reincarnarii sufletului)
22. Motivul arheului
24. Motivul avatarului. Toate aceste trei motive (22,23,24) sunt strans legate de motivul Marelui Atman. La randul sau, motivul Marelui Atman este o consecinta a gandirii animiste potrivit careia tot cee ce exista poarta un suflet, acest suflet fiind o parte din Marele Atman. Cum Marele Atman este etern rezulta ca si sfletele care anima vietuitoarele sunt la randul lor etrne. In gandirea unor popare stravechi atunci cand din Marele Atman se desprinde un fragmen care se intrupeaza in om, acel prim om poarta denumirea de arheu.ln viata sa arheul savarseste o serie de pacate, adica sufletul devine impur. La moartea arheului sa se purif sufletul sau va trebui sa se intrupeze in alte vietuitoare, de atatea ori pana cand ajunge sa se purifice si sa se poata intoarce in Marele Atman. La multe popoare purificarea se face prin suferinta si apoi prin credinta. Fiintele in care se intrupeaza succesiv sufletul arheului poarta denumirea de avataruri. Calatoria sufletului si intruparea in mai multe persoane poarta denumirea de metempsihoza.
25. Motivul umbrei. Unele popare vechi credeau ca umbra omului, a plantelor si in general al vietuitoarelor este defapt sufletul acestora, adica partea spirituala, in vreme ce partea materiala (trupul) a obiectelor reprezinta ceva trecator, supus degradarii in timp. De aceea daca cuiva i se fura umbra (prin magie), se credea ca acel suflet va fi condamnat la suferinta si la imposibilitatea de a se intoarce in Marele Atman.
26. Motivul demonului. Are doua acceptii: o prima acceptie provine din Biblie. Demonul este Satan sau Lucifer si era candva cel mai iubot inger al lui Dumnezeu, dar care in orgoliul sau a incercat sa uzurpe tronul ceresc si sa ia locul divinitatii. Pentru aceasta cutezanta a fost alungat pentru totdeauna din Cer si pedepsit a fi stapanul intunericului, al Iadului si a tot ceea ce este malefic. Romanticii investesc acest motiv cu o noua semnificatie in sensul in care demonul nu mai este doar cel care a vrut sa detroneze divinitatea ci revoltatul impotriva creatorului si care il acuza pe cel din urma de imperfectiunea creatiei. Este de precizat ca la randul lor romanticii au fost niste revoltati nu numai ai societatii ci revoltati impotriva transcendentului pentru ca i-a dat omului o conditie tragica, l-a condamnat adica la suferinta, boala si moarte.
27. Motivul pactului cu diavolul (motivul pactului faustic). Romanticii germani au descoperit in folclor o legenda datand din Evul Mediu. In aceasta legenda apare un alchimist pe nume Faust, care ca orice alt chimit incerca prin magie sa obtina aur din metale nepretioase, sa gaeasca elixirul tineretii si al vietii vesnice si piatra filosofala. Dupa eforturi zadarnice Faust l-a invocat pe Satan si l-a implorat sa-l ajute. Diavolul i-a propus un pact perin care el sa-l ajute pe alchimist, dar pentru aceasta sa-i vanda in eernitate sufletul. In dorinta ssa apriga Faust a acceptat, diavolul i-a dat bogatii uriase, nu insa si elixirul, devenind pe veci stapanul sufletului alchimistului. Romanticii preiau aceasta legenda si o adapteaza la conceptul lor despre artistul de geniu, care isi poate crea capodoperele doar prin pactul cu diavolul, renuntand pentru totdeauna la fericirea paradisului de dupa moarte in numele operelor lor.
28. Motivul geniului. Apare in romantism, cu toate ca este aproape de cel al demonului, in varianta artistului care creaza in singuratate si durere, si totusi romanticii nuanteaza acest motiv in sensul in care geniul romantic nu este numai artistul ci orice om superior care ajunge ptin forta gandirii la cunosterea celor mai subtile adevaruri, care pentru altii raman necunoscute. In gandirea lui Platon exista fiinte umane pe care el le numeste daimoni si care au acces la lumea ideilor, in vreme ce muritorii de rand nu pot depasi lumea cocreta. Platon socoteste ca daimonii sunt filosofii, care prin gandirea lor abstracta isi orbiteaza atentia spre ideile eterne. El nu vorbeste de artisti ca daimoni deoarece artistul imita realitatea imperfecta si atunci opera lui este o copie impefecta a unei alte copii imperfecte.
29. Motivul vanatorii (cinegetic). Exista o bogata mitologie de vanatoare la toate poparele, care dateaza din vremurile stravechi, cand ocupatia de baza era vanatoarea si pescuitul. Din totdeauna vanatoarea a fost inteleasa ca un act civilizator fiindca vanatorul stapaneste prin forta sa pasarile si animalele. A vana inseamna a domina si a impune vointa omului asupra naturii. De aceea orice vanator apare in mituri si legende asemeni unui areou civilizator, care supune in special pasarile si animalele care sunt un pericol urias pentru om.
30. Motivul lumii ca teatru. Apare in Evul Mediu cand se contureaza o eorie filosofica pesimista asupra omului si umanitatii. In cadrul acestei teorii se formuleaza ideea ca lumea este o imensa scena pe care se joaca aceeasi piesa de la inceputuri si pentru totdeauna, al carei regizor ramane necunoscut, dar rmane scinic, adica dispretuieste umanitatea si a creat cateva roluri jucate de-a lungul vremii tot de alti actori, oamenii. Viata omului a fost va fi mereu aceeasi, asemeni unei comedii tragice, fiecare jucand un rol prestabilit, fara drept de a alege altul. Acelasi lucru se intampla si la nivelul poparelor, ceea ce inseamna ca nimeni nu are dreptul de a alege ci este supus a juca un rol intr-o comedie porasta.
31. Motivul lumii pe dos. Isi are originea in jocurile de masa din Antichitatea latina si in carnavalurile medievale. In Imperiul Roman se organizau, la anumite intervale de timp, serbari popular care durau cateva zile si la care participau toate clasele si paturle sociale. Mai ales la Roma acestea erau la mar pret fiindca patricienii socoteau ca dand paine si circ poporului se vor evita rascoalele si nemultumirile. In timpul acestor carnavaluri era permisa libertatea absoluta a participantilor, erau jucate o serie de scenete in care totul era luat in ras, erau satirizati conducatorii, erau criticate moravurile, domina rasul, voia buna si umorul, cei mai multi participanti se mascau, se dansa, se canta, in felul acesta nascandu-se viziunea carnavalesca despre lume, ce se caracterizeaza prin a intelege viata si lumea ca una pe dos si care starneste fie rasul, fie sentimentul absurdului.
32. Motivul cetatii. Se leaga de istorie, si anume in timpul razboiului daca era cucerita o cetate poporul isi pierdea libertatea, independenta, fiindca cetatea este un simbol de intregire a tarii. La o scara mai mica viata dintr-o cetate rezuma defapt viata lumii si de aceea se numeste si motivul imago-mundi. De regula acest motiv apare strans legat de tema istoriei si de evocare a trecutului.
33. Motivul ruinelor. Are doua accepti si anume una care provine din mituri si o alta care se contureaza in Evul Mediu, apoi in Preromantism si in Romantism. Intr-o prima acceptie ruinele sunt un spatiu malefic, demonic, locuri bantuite de forte ale raului sau de sufletele mortilor, care au ramas inca in pamant, fie ca au avut o moarte cumplita, fie ca au savarsit pacate foarte grele. A doua acceptie reda ideea ca ruinele amintesc de vremurile stravechi, socotite a fi eroice, adica amintesc de trecutul glorios al unui neam. Ruinele sunt o adevarata memoie a trecutului, iar poetul face o calatorie la astfel de ruine care devin un spatiu sacru si care il ajuta pe poet sa-si aminteasca vremurile de altadata.
34. Motivul hanului. Hnul este un loc privilegiat, asezat la o rascurce de drumuri unde vin calatori. prilej de relatare a unor istorisiri sau un prilej de a cunoaste noi oameni si de a afla noutati din lume.
35. Motivul spatiului camera. Apare adeseori in literatura preromantica si romantica drept un spatiu care favorizeaza visarea, somnul si visul ca modalitate de a calatrii in timp, in spatiu sau in lumi imaginare. Fiinta poetica se retrage in spatiul camera si acesta o protejeaza de stihiile naturii si urmeaza in acest spatiu protector marea aventura a calatorului. Adeseori insa exista si o alta varianta si anume aceea a unui loc care nu se mai diferentiaza de natura, adica fiinta umana nu se mai simte protejata ci devine un spatiu al terorii.
36. Motivul sirenelor. Provine din mitologia greaca. Unele sirene sunt zeitati feminine acvatice, cu trup de peste si cap de femeie si care au darul cantecului magic cu care atrag corabierii in adancul marii. Motivul a fost pus in circulatie de Homer prin epopeea "Odiseea", potrivit careia singurul care a rezistat vrajei cantecului sirenelor a fost Ulise, care si-a astupat urechile cu ceara si s-a legat strans de catarg pentru a n fi atras in adancuri. Motivul acesta sugereaza ca muzica este o arta divina, dar si malefica, pe care doar rar cineva o cunoaste.
37. Motivul ielelor. Exista o legenda foarte veche in care se vorbeste de zanele padurii, numite iele, de o frumuste abstracta si care in noptile cu luna plina danseaza aproape dezbracate. Muritorilor le e interzis a asista la jocul ielelor, iar daca se intampla ca un barbat sa le vada, acesta e mutilat pentru totdeauna fie fizic, fie intelectual.
38. Motivul ursitoarelor. Se vorbeste de 3 zane, care la nastere aduc daruri, bune sau rele, si care hotarasc intreaga viata a omului.
39. Motivul oglinzii. Oglinda a fascinat mereu omul, motiv pentru care e un aceasta fascinatie se datoreaza capacitatii ei de a reda imaginea obiectelor nu si a materialitatii lor. De aceea se credea ca oglinda e un obiect magic, cu ajutorul careia se poate depasi spatiul material si prin magie se poate ajunge in lumea esentelor sau cum ar spune Platon, in lumea ideilor.
40. Motivul orbirii. La unele popare stravechi orbirea nu era socotita a fi un defect fizic sau o boala, ci un dar al zeilor dat celor intelepti sau celor cu un destin superior. Orbul nu se lasa furat de imagnile realitatii concrete, ci privirea lui se intoarce in universul sau interior, iar grecii credeau ca sufletul uman e un adevarat univers pe care doar cei cu gandire superioara ajung sa-l cunoasca.
41. Motivul cuvantului sacru si al celui profan. Provine din credinta poparelor potrivit careia exista o diferenta totala intre limbajul zeilor si limbajul uman. Asa se face ca zeii erau socotiti a avea un limbaj tainic, cu sensuri doar de ei intelesse, in vreme ce limbajul omului e unul inperfect, inselator, de cele mai multe ori producand confuzii. De aceea marii intelepti erau foarte tacuti, preferand tacerea si meditatia si se credea ca initierea tinerilor in invataturile profunde ale unei colectivitatii presupun obligatoriu tacerea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu