Lucian Blaga

 

Toată opera de ficțiune , respectiv poezia, dramaturgia și singurul său roman “Luntrea lui Caron”, e influențată de ideile filosofului Blaga. El se înscrie printre filosofii noștri interbelici cu propriile lor sisteme filosofice, acordat la marile direcții ale filosofiei occidentale de secol XX.

                Ca filosof L Blaga e autorul a două cărți monumentale, și anume “Trilogia cunoașterii” și “Trilogia valorii”. Filosoful Blaga e dublat de primul nostru filosof al culturii, autorul unei cărți de referință cu titlul “Trilogia culturii”. În afară de această lucrare filosoful Blaga e autorul câtorva volume de poezii de prim rang. El debutează în 1919 cu volumul “Poemele luminii”, urmat ritmic de alte volume dintre care cele mai importante sunt: “Pașii profetului”, “Laudă somnului”, cele două reprezentând lirica de maturitate. Publică apoi și alte volume de versuri care au fost unite în volumul “Mirabila sămânță” și apoi “Vârsta de fier”.

                Blaga este și un dramaturg de prim rang care ilustrează la noi drama expresionistă. Capodopera sa dramaturgică e “Meșterul Manole” sau alte drame de referință sunt: “Anton Pann” sau “Cruciada copiilor”.

                Poetica blagiană rezultă pe de-o parte din poetica sa propriu-zisă, dar și din lucrările sale filosofice, apoi din lucrarea să autobiografică “Hronicul și cântecul vârstelor” și dintr-un amplu studiu de filosofie a culturii “Metafora și sensul culturii”.

                În ceea ce privește încadrarea lui L Blaga în direcțiile și curentele literare ale vremii el este un scriitor de factură expresionistă, dar se întâlnește și codul suprarealismului, o direcție din cadrul Avangardei. Suprarealiștii sunt influențați de psihanaliza lui Freud, mai ales de teoria despre vise, suprarealiștii exploatând liric deimensiunile abisale ale viselor. Imaginarul de tip suprarealist este imaginarul coșmaresc, demonic, generat după teoria freudiană de refulare a ființei umane, dar mai ales de subconștientul colectiv care zace în fiecare om și concentrează în sine toată existența umană de la facere până în timpul în care trăiește fiecare om.  Codul suprarealismului apare la Blaga în secial în cele două volume de maturitate “În marea tăcere” și “Laudă somnului”.

                Lucian Balaga este cel care fundează teoretic tradiționalismul interbelic, pledând pentru idea că fiecare popor are un anume tip de psihologie ce generează un fel de matrice spirituală și care trebuie materializată în artă. După cum se știe, în perioada interbelică are loc o polemică ce are efecte benefice, fiindcă în cadrul ei s-au format marile personalități ale culturii române. Este vorba despre polemica dintre tradiționaliști și moderniști.

                Tradiționalismul interbelic se concentrează în jurul revistei “Gândirea”, iar ideile gândiriste urmează două direcții: una motivată teoretic de Nichifor Crainic și Nicolae Steinhardt care socotesc că ortodoxismul este definitoriu pentru spiritualitatea românească și ca atare cultura românească trebuie să valorifice această latură nu numai prin prelucrarea elementelor de natură ortodoxă ci și prin alinierea tradiției noatre cu cea bizantină. Cealaltă grupare, din care face parte și Blaga, apreciază că spiritualitatea românească e puternic marcată nu doar de ortodoxism ci mai ales de fondul stravechi, mitic, precreștin, și ca atare literatura trebuie să valorifice miturile, arhietipurile și simbolurile mitice.

                Opusă aceste poziții este cealaltă directivă, anume Modernismul, care se dezvoltă mai ales în cadrul cenaclului “Sburătorul” întemeiat de Eugen Lovinescu. Lovinescu nu crede în necesitatea evidențierii popoarelor și pledează pentru ceea ce în cultura germană se numea încă din perioada romantismului weltgeist sau zeitgeist. Concret, în cultura germană s-a conturat o teorie potrivit căreia ar exista un anume spirit al fiecărui veac dincolo de caracteristicile fiecărui popor. Acest spirit al veacului e generat de filosofie, dar și de descoperirile științifice. Conceptul acesta de zeitgeist e apropiat de cee ace numim epistema. Așa se face că la dezvoltarea acestui spirit al veacurilor trebuie să contribuie toate popoarele europene și se prefigurează aici viziunea asupra unei culturi unitare, care e o caracteristică a modernității.  Pornind de aici Lovinescu formulează teoria sincronismului, potrivit căreia mai ales popoarele cu o cultură minoră trebuie să se alinieze culturilor majore. Prin cultură minoră se înțelege acel tip de cultură care din motive istorice în primul rând s-a dezvoltat mai încet, nu a cunoscut toate etapele culturii majore și ca atare nu s-a dezvoltat stadial și dialectic și care nu beneficiază de o limba de mare circulație. De aceea crede Lovinescu că scriitorii noștri de secol XX trebuie să se sincronizeze cu cultura vest-europeană.

                În lucrarea să autobiografică “Hronicul și cântecul varstelor” Blaga vorbește la un momentdat de faptul că a intenționat și materializat ideea de a cultiva în opera sa numeroase mituri și asta deoarece miturile sunt istorii străvechi ale popoarelor care stau la baza culturii și civilizației. Pentru Blaga miturile nu reflectă doar spiritualitatea unui popor și sunt narațiuni generale despre om și lume și din ele rezultă felul în care ființa s-a reprezentat pe sine și lumea în vremurile străvechi, dar și de-a lungul istoriei.

                Tot în lucrarea să autobiografică Blaga enumeră numeroase mituri valorificate în opera să și care sunt atât mituri autohtone cât și din mitologia universală, la care se adaugă mituri create de Blaga.

                Un astfel de mit este mitul mumelor, în care se vorbește despre zeițe procreatoare ale spațiului românesc. Aceste zeițe ar asigura așa-zisa matrice spirituală a poporului român, fundamental diferită față de a oricărui popor. Apoi un alt mi teste mitul muntelui, care apare de multe ori în poeziile sale cu valoare de axis mundi, adică de axă ce leagă spațiul terestru de cel cosmic. Alt mit este mitul luminii și al întunericului, motiv pentru care volumul său de debut are titlul “Poemele luminii”. Apoi apare mitul genezei, mitul apocalipsei, mitul vieții și al morții, mitul codrului, mitul paradisului, etc.

                Un mit creat de către Blaga este mitul Marelui Orb, care trimite la filosoful Blaga, doar că în gândirea acestuia creatorul universului nu e numit Marele Orb ci Marele Anonim. Potrivit sistemului filosofic blagian Universul e creația unui demiurg numit Marele Anonim și care a învăluit fiecare lucru creat și l-a creat pe om “într-un halou de mister sau taine universale” astfel încât omul să nu ajungă niciodată la cunoașterea adevărurilor supreme. Această idee este foarte apropiată de cea a lui Kant la care fiecare lucru are două părți, anume una fenomenală și una numenală, ascunsă și de nepătruns nici cu ajutorul rațiunii și cu atât mai puțin cu cel al simțurilor umane. Până aici există anumite similarități între cei doi filosofi, dar la Blaga cunoașterea este totuși posibilă prin revelație, prin ceea ce Blaga numește gândire paralogică sau dogmatică. În gândirea lui Blaga există două tipuri de intelect, cel enstatic care se bazează pe procese pur raționale și cel ecstatic prin care ființa umană dobândește cunoaștere prin revelație.

                În sistemul filosofic blagian apare conceptul de cunoaștere dogmatică, prin care Blaga numește ideea că omul trebuie să plece de la o axiomă, aceea a existenței divinității și acest lucru nu trebuie demonstrat ci preluat apriori. Acest tip de cunoaștere poartă denumirea de cunoaștere dogmatică pentru că în teoria religiilor se pleacă tot de la apostulatul existenței divinității excluzându-se că prezența demiurgului s-ar cere demonstrată. Fără cunoaștere dogmatică nu există nici cunoaștere prin revelație, singura modalitate de a da acces la revelarea misterelor fundamentale. Pentru Blaga poezia este defapt un substituent al mitului.