Textul are aspectul unei balade medievale, o dată datorită prezenței scenariului epic, a unor eroi lirici, apoi datorită atmosferei care traduce vremurile de altădată unde petrecerile erau tutelate de menestreli.
Structural, textul cuprinde două părți, și anume prezintă sfârșitul unei nunți și apoi partea a doua circumscrie istoria regelui ciupercilor și a păstoritei de reni Enigel.
Cercetătorii Tudor Vianu și Eugen Lovinescu propun o interpretare a textului pornind de la o afirmație făcută în treacăt de Barbu, anume că ar fi intenționat să creeze un luceafăr întors. Trebuie însă precizat că adeseori scriitorul apelează în articole, cronici sau interviuri la un limbaj metaforic, la ironii, astfel încât adeseori interpretul trebuie să caute sensurile ascunse ale acestor afirmații.
Cei doi critici, și apoi numeroși alți comentatori ai operei lui Barbu, au interpretat atunci acest text stabilind o serie de similaritudini cu poemul eminescian. S-a făcut afirmația potrivit căreia în ambele texte ar fi vorba de incompatibilitatea în dragoste dintre o ființă superioară și una inferioară, doar că rolurile ar fi inversate de Barbu. Mai precis dacă în poemul eminescian instanța masculină Hyperion reprezintă ființa superioară iar fata de împărat muritorul de rând, deci inferioară, la Barbu ipostaza feminină Enigel ar reprezenta ființa superioară, iar regele ciupercilor ființa inferioară. Textul ar glosa atunci, ca la Eminescu, pe imposibilitatea împlinirii în dragoste dintre cele două ipostaze. Similaritățile au mers mai departe și anume s-a spus că pajul Cătălin ar avea drept corespondent pe micuța măselarniță, care îl iubește în taină pe Riga, iar demiurgului i-ar corespunde Soarele în textul barbian.
O serie de obiecții pot fi ridicate, începând cu apartenența celor două texte, unul la Romantism și celălalt la Modernism. După cum se știe, Modernismul se naște ca reacție împotriva romantismului, iar unul dintre marii promotori e chiar Ion Barbu. Cu tot respectul pe care l-a avut pentru Eminescu, Barbu nu se poate întoarce la Romantism și atunci a-l citi după concluziile de mai sus vine în contradicție cu poetica barbiană.
Citind acest text din perspectiva poeticii barbiene se vede în primul rând că el corespunde ideilor fundamentale ale poetului. Mai precis, lipsește și de aici ființa poetică, înlocuită de eroi lirici, de menestrel în prima parte și apoi de cei implicați în povestea propriu-zisă. Ca și în alte texte cel care rostește povestea o face într-un prag ontologic, anume spre finalul unei nunți în plan uman, când statutul ontologic al celor doi tineri se schimbă. Apoi și istoria propriu-zisă cunoaște astfel de praguri ontologice și anume în cadrul scenariului epic micuța laponă își mână renii la cumpăna dintre anotimpuri și anume în pragul temporal când iarna e înlocuită cu primăvara. Apoi un alt prag critic îl reprezintă zorii zilei când soarele răsare și provoacă moartea regelui ciupercilor.
Numele laponei înseamnă în olandeză și norvegiană înger, ceea ce i-a făcut pe criticii mai vechi să creadă că ea ar ilustra ființa superioară din poemul eminescian, dar Barbu nu folosește aici motivul Madonna angelicata care apare cu frecvență la romantici.
La nivelul screnariului epic, lapona își mână renii de la nordul înghețat spre sudul solar și acum e oprită de Crypto, care își mărturisește iubirea și îi cere păstoritei să îl urmeze în lumea umbroasă a pădurii sale. Înduioșată de suferința lui Crypto lapona îl mângâie cu duioșie și îl strânge la pieptul ei, dar refuză dragostea regelui ciupercă mărturisind fascinația pentru soare. Crypto insistă în rugăminți și uită să se ascundă în zori în umbra deasă și umedă a pădurii și așa se face că razele astrului solar îi străpung “pielea cheală” și transformă sucul vital în otravă, pentru că așa cum precizează textul, numai sulfetul uman e o fântână în care soarele se poate oglindi în vreme ce ciupercile sunt distruse de astru.
Țînând cont de concluziile poemei barbiene, am avea aici eroi lirici care fiecare ilustrează un nivel pe care îl străbate rațiunea umană în aspirația ei spre contopirea cu soarele. Riga ilustrează nivelul geei pentru că este legat de pământ, Enigel are dublă semnificație, și anume atât simbolul cercului Venerei cât și al lui Mercur o dată fiindcă trăiește sentimentul de dragoste față de soare și în al doilea rând are un intelect al cărui simbol astrologic este Mercur. Periplul laponei spre soare marchează călătoria necesară generată de aspirația rațiunii umane de a se purifica și contopi cu astrul.
Așa se face că nu mai poate fi vorba de incompatibilitatea în dragoste, deci nu aceasta este tema poemului, ci fiecare erou barbican e un transerou și simbolizează altceva. Sub aspectul unui text romantic în aparență, avem de-a face în fond cu un text ca joc al spiritului, al rațiunii care propune o lume în care rațiunea umană aspiră să acceadă la nuntirea cu astrul solar ca simbol al rațiunii umane.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu