Este o
poezie remarcabilă pentru convertirea poeziei confesive într-una pur vizuală.
Fiinţa
poetică pare redusă doar la un ochi care vizualizează nişte imagini, toate
invadate de negru, ca apoi acelaşi ochi să distrugă aceste imagii şi să acopere
pânza picturală cu culoarea neagră. Tehnica aceasta aminteşte de o tehnică
picturală care apare mult mai târziu în Statele Unite şi e inventată de
pictorul american Pilock şi se numeşte pictura gesturală.
Şi aici
textul e comprimat, alcătuit din doua catrene, funcţionând în continuare regula
simetriei. Simetria se păstrează la nivelul repetării în aceeaşi poziţie a
sintagmei “noian de negru”.
De la
grafică se trece la realizarea unor vagi imagini ca şi cum ai lucra în cărbune şi
anume se schiţează imaginea florilor carbonizate, apoi a sicrielor negre, arse
şi apoi a vestmintelor întunecate, ca apoi totul să fie acoperit de un noian de
negru. Imaginea aceasta traduce apocalipsa universală şi dacă în poezia “Plumb”
fiinţa poetică există, aici ea pare să dispară pentru că universul e în pragul
căderii finale în întunericul de început de lume, tradusă prin sintagma “noian
de negru”.
În prima
strofă nu există predicat, tocmai pentru a traduce moartea, nemişcarea, ca apoi
în a doua strofă sa se apeleze din nou la predicat, dar care traduce tot
destrucţia şi anume e vorba de predicatul “vibrau” asociat subiectului “scântei”,
deci nu mai e vorba de un subiect uman. Urmează sintagma “noian de negru”, care
distruge imaginile auditive, anulând miscarea.Urmează imaginea amorului
carbonizat, simetric cu imaginea florilor carbonizate, ca apoi să se creeze o
imagine olfactivă, introducându-se predicatul “ploua” şi apoi aceaste imagini
auditive şi vizuale să fie anulate prin acoperirea lor cu noianul de negru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu