E un text de
artă poetică în mod explicit, în sensul în care fiinţa poetică ia în discuţie
căteva probleme de artă poetică, bunăoară geneza operei argheziene, funcţiile
acesteia, limbajul poetic sau estetica urâtului. Şi acest text confirmă permanenta
sinteză de traditionalism si modernism, dar şi incidenţa romantismului în opera
argheziană.
Titlul anticipează factura textului, şi anume e un
document lăsat drept moştenire urmaşului literar, căruia fiinţa poetică i se
adresează în mod direct într-un fel de dialog spiritual. Chiar acest tip de
text, respectiv de testament literar, ţine mai degrabă de romantism si tradiţionalism decât
de modernism. Fiinţa poetică precizează că îi lasă urmaşului nu bunuri
materiale ci „un nume adunat pe o carte”. Metonimia „carte” denumeşte defapt
toata opera lui Arghezi, adică partea numeşte întregul.
Urmează apoi traducerea ideii privitoare la o imagine
plastică de o mare forţă, desprinsă parcă din infernul lui Dante. E vorba
despre imaginea strămoşilor care de-a lungul secolelor se târăsc pe brânci, cum
spune textul „prin râpi şi gropi adânci”, ceea ce ilustrează aspiraţia lor de
veacuri de a-şi depăşi condiţia de robi ai pământului, condamnaţi la umilinţă
din vremuri străvechi. Fiinţa poetică sugerează că este exponentul acestor
străbuni, un produs adică al poporului
condamnat de istorie, iar opera sa reflectă tocmai iferinţele şi aspiraţiile
neamului său.
În acest punct poetica argheziană e una tradiţională şi
se situează în continuarea unei poetici mai vechi româneşti care îşi are
originea în perioada noastră paşoptistă. E vorba de o viziune care descinde din
romantismul minor şi în care poezia e un organ prin care se exprimă un intreg
popor.
Se glosează în continuare în „Testament” pe ideea că
fiiţa poetică nu face decât să împlinească un destin dat poporului, anume acela
ca din miijlocul lui să se nască un poet care să schimbe „sapa-n condei şi
brazda-n călimară”. La modul metaforic fiinţa poetică argheziană simte oasele
strămoşilor în propriul trup, ca apoi mergând pe această poetică de agora să
pună problema limbajului poetic. Dacă poezia argheziană se vrea organ prin care
să se exprime un popor, atunci şi limbajul poetic trebuie să se sprijine pe cel
al poporului.
Problema limbajului poetic e una importantă când e vorba
de poezia lui Arghezi şi trebuie înţeleasă într-o manieră superioară în raport
cu concepţia mai vechilor poeţi de agora. Mai precis, în text apar câteva
sintagme, propoziţii şi fraze legate de limbajul poetic, şi anume:
„Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte
potrivite
Şi leagăne
urmaşilor stăpâni.
Şi frământate mii
de săptămâni
Le-am prefăcut în
versuri şi-n icoane.”
Sau
„Slova de foc şi slova făurită
Împărăcheate-n carte se mărită.”
Apar aici două probleme de limbaj poetic şi anume cel
rezultat din limbajul de comunicare, sau cel popular care pentru Arghezi
înseamnă „slova de foc”, adică cuvântul inspirat în sensul în care poetul are
un destin superior şi atunci limbajul lui trebuie să reflecte această limbă
într-un limbaj poetic căutat cu trudă, frământat mii de săptămâni, adică unul
în care cuvântul să fie stors de sens, să dobândească o nouă plasticitate şi o nouă putere expresivă. „Slova făurită”
este defapt o metonimie pentru limbajul poetic arghezian rezultat al unui act
creator conştient ce constă în căutarea sensurilor subtile pe care acelaşi
cuvânt le poate traduce.
La modul sugestiv se pune problema funcţiilor poeziei
argheziene. Funcţia poeziei lui Arghezi se vrea una multiplă, şi anume pe
deoparte ea trebuie să fie vocea prin care se exprimă poporul şi nu în cerc
restrâns de cititori ci un popor întreg. Apoi prin cultivarea esteticii
urâtului, poezia argheziană se vrea o modalitate estetică de purificare a
realului, de asemeni are o funcţie a cunoaşterii şi o funcţie de critică
socială, poezia trebuind să se implice şî în realitatea concretă, să critice şi
să pedepsească tarele sociale şi morale. Şi aceste funcţii sugerează că poezia
lui Arghezi e o emanaţie a poeticii totalităţii, în sensul în care funcţiile
enumerate mai sus ţin unele de tradiţionalism, altele de romantism şi altele de
modernism.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu