Încă din primul text rezultă reguli ale jocului bacovian,
care vor fi aplicate în toate textele poetului.De altfel,acest prim text este
un fel de matriţă din care vor rezulta toate celelalte texte, ceea ce înseamnă
că avem o primă regulă care funcţionează şi în muzică atunci când e vorba de
tehnica variaţiunilor pe aceeaşi temă.
„Plumb” relevă şi regula construcţiei simetrice a
poeziei, şi anume dacă se pun pe orizontală cele două strofe se vede clar că
intenţia e cea de a le construi simetric, respectiv distribuţia părţilor de
propoziţie, apoi cea a semnelor de punctuaţie, ceea ce ţine de o activitate
cerebrală încât fiinţa poetică e în ipostaza unui homo ludens sau homo faber.
Intervine atunci aici o problemă şi anume Bacovia nu mai este un poet confesiv
în sensul clasic al cuvântului deoarece confesiunea presupune libertate în
construcţie, spontaneitatea mărturisirii, în vreme ce rigoarea constructivă
cenzurează confesiunea şi mai mult decât atât trăirile dramatice ale fiinţei
poetice îşi pierd din intensitate.
Dacă cititorul poeziei „Plumb” se apropie de acest text
prin grila lingvisticii va observa înainte de toate alegerea de către poet din
vocabularul limbii române mai ales a cuvintelor închise. În fonetică şi
fonologie se vorbeşte despre cuvinte închise şi deschise, adică cele deschise
se termină în vocală, diftong sau triftong şi operează o deschidere luminoasă
a cuvintelor, în vreme ce cuvintele închise sunt cele care au la sfârşit fie o
consoana, fie un grup consonantic, acestea crează senzaţia de închidere, un fel
de senzaţie de apăsare şi dacă ne referim la faptul că simboliştii crează o
poezie a senzaţiilor, cuvintele închise generează o dublă senzaţie, respectiv
una vizuală şi una auditivă. Efectul e cu atât mai puternic încât Bacovia
selectează mai ales cuvinte închise, iar dacă ele în sine nu sunt mereu închise
şi se termină în vocală, diftong sau triftong, conţin consoane sau grupuri
consonante care sugerează închiderea şi muzicalitatea sumbră.
O altă regulă ar fi selectarea cuvintelor care duc la
astfel de sugestii. Din punct de vedere sintactic cele două strofe sunt
construite după principul simetriei, adică ambele încep cu „Dormeau” şi „Dormea”,
adică cu un predicat care se află pe prima poziţie la modul indicativ, timp
imperfect, doar ca difera persoana şi numărul.
În afară de distribuţia părţilor de proporţie se
conturează regula permutarii, şi anume regula rezultă din sintagmele „sicriele
de plumb”, „flori de plumb”, „coroanele de plumb”, „amorul .. de plumb”, „aripele
de plumb”. Se observă că prima trimite la ceva existent în realitate, şi anume exită într-adevăr sicrie de plumb, se operează însă apoi
permutarea primului substantiv şi anume „sicriele” e înlocuit pe rând cu
substantivele „flori”, „coroanele”, „amorul”, „aripele”, pastrându-se atributul
substantival prepoziţional „de plumb”, rezultând o succesiune de oximoronuri,
adica poezia se încarcă de imagini ale realului.
„Plumb” conţine, mai ales datorită oximoronurilor,
imagini care descriu un cavou în care fiinţa poetică e claustrată şi această
teroare a închiderii e subtil sugerată de introducerea eului liric în a doua
strofă.
În prima strofă se conturează doar imaginea cavoului,
subiectele sunt substantive din aria morţii, ca apoi în ultimele două versuri
să apară subiectul gramatical, dar nici el formalizat ci inclus în terminaţia
verbului cu valoare de predicat. E încă o sigestie a pierderii de sine,
a înstrăinării fiinţei poetice, a senzaţiei de dispariţie, cavoul devenind un
spaţiu-metaforă a morţii universale.
Din poezie vizuală, textul se converteşte abia spre final
într-una confesivă, şi anume fiinţa poetică se lansează într-un strigăt fiindcă
singurătatea apare clar sugerată de trecerea de la strigăt la imagini ale
cavoului, lucru sugerat în verul „stam singur lângă mort ... şi era frig”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu